Birou Unic pentru clienţi la RER Ecologic Service
Începând de ieri, pe strada William Shakespeare, la intersecţia cu Tudor Vladimirescu, RER Ecologic Service a deschis un birou unic pentru relaţiile cu clienţii săi. Cele trei module amplasate de operatorul de salubritate vor permite desfăşurarea a trei activităţi: Casierie, Registratură, Contracte.
Conducerea RER Ecologic Service a decis să vină în sprijinul clienţilor săi, facilitându-le accesul la serviciile oferite acestora. Astfel, începând de ieri, dinspre strada William Shakespeare a fost deschis un birou unic pentru relaţiile cu orădenii. Noul spaţiu amenajat va oferi clienţilor trei servicii într-un singur loc. Cele trei module amenajate în noul spaţiu vor găzdui Casieria, Registratura, respectiv Biroul contracte. "Accesul cetăţenilor la serviciile RER va fi mai uşor. Până acum trebuiau să străbată toată curtea pentru a ajunge la aceste ghişee. Biroul unic este situat pe strada William Shakespeare, la intersecţia cu Tudor Vladimirescu, chiar în colţul sediului RER Ecologic Service", ne-a declarat Ionel Ban, directorul tehnic al RER. Programul la biroul de la Casierie este de la 8.00 la 16.00, în zilele luni, miercuri şi vineri, respectiv de la ora 8.00 la 18.00, în zilele de marţi şi joi. La Registratură programul este zilnic de la 8.00 la 16.00, iar la Contracte, de la 8.00 la 17.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.