Dincolo de ușa căsuței de turtă dulce și bomboane, copiii de la Centrele de Zi, aflate în subordinea Direcției de Asistență  Socială Oradea, și-au împărtășit emoțiile primirii cadourilor din partea lui Moș Nicolae.

Entuziasmul și distracția au fost nelipsite, ca urmare a unor activități interactive și pline de farmec pentru cei mici.
Elementele de decor au oferit copiilor prilejul de a-și crea amintiri pline de culoare, conturate prin instantanee, surprinzând fețele lor zglobii. 
Copiii au fost încântați să asculte povestea lui Moș Nicolae, spusă într-un mod captivant și dinamic, încurajând exprimarea sentimentelor care depășesc barierele vieții cotidiene. Veselia și-a făcut cuib în sufletul lor prin intermediul jocurilor distractive menite să aducă buna dispoziție și momente de neuitat. Atmosfera a fost specială și prin implicarea Clubului Kiwanis Oradea și Federației Patronilor Bihor, care s-au alăturat evenimentelor, în calitate de ajutoare ale lui Moș Nicolae. Astfel, ghetuțele au fost pregătite cu darurile așteptate cu multă emoție de către copii.
Momentul culminant al zilei a fost împodobirea bradului, însoțită de colindul cântat de copiii plini de entuziasm, transmițând magia Sărbătorilor tuturor celor prezenți. 
„Cadourile oferite de Moș Nicolae au adus strălucire în ochii lor, dar și recunoștință în sufletele noastre, pentru că am avut prilejul să fim parte din bucuria lor! Ne bucurăm că în cele două centre de zi ale noastre, venim în sprijinul copiilor care au nevoie de noi, prin activități educative și de socializare, atât de importante pentru dezvoltarea lor armonioasă. Aceste Centre de zi își dovedesc zi de zi utilitatea în comunitate și se bucură de un număr mare de copii care le frecventează cu bucurie și interes și asta este cea mai mare răsplată pentru noi cei care avem grijă de ei zi de zi. Le mulțumesc și tuturor oamenilor cu suflet mare care vin alături de noi pentru acești copii!”, a declarat Anca Grama, directorul Direcției de Asistență  Socială Oradea, care a ținut să mulțumească, pe această cale, Clubului Kiwanis Oradea, Federației Patronilor Bihor, Pizzeriei Due Fratelli, precum și tuturor celor implicați.