Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui vineri, 28 septembrie a.c., o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi. Evenimentul se va desfăşura între orele 9.00-13.00, la bursă fiind aşteptaţi absolvenţii promoţiei 2012, dar şi alte categorii de persoane.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor a invitat la bursă 70 de agenţi economici, dintre aceştia, până în prezent confirmând doar cinci. Aceşti angajatori oferă 32 de locuri de muncă, dintre care nouă posturi fiind pentru cei cu studii superioare. Conform conducerii AJOFM, instituţia se aşteaptă ca în zilele următoare şi alţi agenţi economici să-şi confirme participarea. "Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă", a spus Daciana Nica, director adjunct al AJOFM Bihor. "Bursele locurilor de muncă organizate de AJOFM Bihor reprezintă o oportunitate pentru toţi solicitanţii de locuri de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii şi oferta de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă o slujbă, conform pregătirii lor profesionale. De asemenea, angajatorii care vor participă la Bursă vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă", se menţionează într-un comunicat al instituţiei.