În timp ce reprezentanţii ANRSC acuză conducerea CET de practicarea unor tarife ilegale, pentru care nu exstă aprobare, cetăţenii din Ioşia, de le cele trei puncte termice racordate la geotermal, s-au trezit cu noi facturi majorate, începând cu 1 martie.

Începând cu 1 martie a.c., preţul energiei termice pentru populaţie la consumatorii  racordaţi la PT 512, 513 şi 514, toate trei punctele termice fiind situate în Ioşia şi racordate la geotermal, este de 235,52 lei/Gcal. Majorarea reprezintă cea de-a doua etapă a programului instituit de administraţia locală care a decis ca preţul gigacaloriei pentru abonaţii din Ioşia alimentaţi de la sondele Transgex să fie „aliniat" la nivelul celorlalţi consumatori. Dacă acum câteva luni consumatorii racordaţi la sondele de geotermal plăteau 103 lei/gigacalorie, în patru luni, fără nicio investiţie şi fără a creşte costurile de producţie, preţul plătit de aceştia a ajuns la 235,52 lei, majorându-se cu peste 100%. Noul tarif a fost aplicat cu 1 martie, orădenii fiind din nou luaţi prin surprindere zilele trecute, când au văzut noile tacturi la încălzire. În replică, reprezentanţii CET au ţinut să amintească că o hotărâre de unificare a preţului s-a luat în toamna anului trecut, însă orădenii au uitat, de aceea au fost atât de „nedumeriţi". "Având în vedere faptul că există nelămuriri legate de preţurile energiei termice pentru populaţie din partea unor consumatori  din zona Ioşia Nord, S.C. Electrocentrale Oradea S.A. face precizarea că preţul energiei termice pentru populaţie la consumatorii  racordaţi la PT 512, 513 şi 514, la data preluării, a fost de 193,02 lei/Gcal, iar de la 1 martie 2012 s-a aplicat preţul de facturare a energiei termice în sistem centralizat aplicat populaţiei municipiului Oradea, adică cel de 235,52 lei/Gcal,  în conformitate cu HCL nr. 620/29.09.2011", a precizat Eustafie Ilisei, reprezentant Electrocentrale.