Voluntarii Caritas Catolica, alături de reprezentanţi ai Serviciului Maltez au susţinut, săptămâna trecută, un program de colinde pentru deţinuţii orădeni, la eveniment luând parte 38 de persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Oradea.

În deschiderea manifestărilor a luat cuvântul Koncsek Zita - director al Administraţiei Social Comunitare Oradea, iar mai apoi Dumitru Curalic - preot romano-catolic. Ulterior, grupul de voluntari a interpretat mai multe colinde, majoritatea în limba maghiară. La finalul activităţii, voluntarii prezenţi au distribuit mai multe cadouri simbolice specifice acestei perioade, destinatarii fiind 150 de persoane private de libertate care nu mai păstrează legăturile sociale cu familia ori alţi aparţinători. Concertul de colinde a fost apreciat de spectatori, aceştia, la rândul lor, răsplătindu-i pe musafiri cu interpretarea unor colinde. "Această activitate se înscrie în cadrul bunei relaţii de colaborare care există între unitatea de detenţie orădeană şi Caritas Catolica, cea din urmă fiind un susţinător al eforturilor de asigurarea a unor nevoi elementare a deţinuţilor cu grave probleme de ordin social. Totodată, acest gen de acţiune se doreşte a fi un debut al manifestărilor dedicate Sărbătorilor de Iarnă, perioadă încărcată de puternice semnificaţii religioase", a precizat Gabriel Ţica, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea.