Câini de casă: 4.000 de exemplare au fost luate în evidenţă - Microciparea gratuită continuă
Primăria municipiului Oradea continuă recensământul canin și microciparea gratuită a animalelor în Oradea, până în momentul de față fiind microcipați în cadrul acțiunii inițiate de administrația locală 3.700 de câini, alţi 300 fiind microcipați anterior de proprietarii animalelor.
Astfel, vineri, 4 octombrie, între orele 9.00 - 18.00, respectiv sâmbătă, 5 octombrie, între orele 9.00 - 15.00, sunt așteptați cu animalele și cu carnetul de sănătate la cortul alb amenajat în Parcul Petofi proprietarii de câini cu domiciliul în perimetrul Bd. Dacia - Pod Decebal - Eroului Necunoscut, Olimpiadei, Berzei, Calea Republicii, Gen. Magheru, cuprinzând blocurile situate pe străzile: Menumorut, Vasile Conta, Doina, Alex. Odobescu, P-ța I. Creangă, Lămâiței, N. Jiga, Gh. Lazăr, Roman Ciorogariu, Mihai Eminescu, Orșovei, Tarcăului, Leagănului, Sf. Ap. Andrei, B.P. Hasdeu, A. Pann, E.M. Chitul, Ady Endre, Szigligeti Ede, N. Iorga, Academiei, Moscovei, Postăvarului, I. Vulcan, Libertății, Piața Regele Ferdinand, Aurel Lazăr, Parcul Traian, George Enescu, Dunărea, General Gh. Magheru, Brașovului, Rovine, Bicazului, August Treboniu Laurian, Mioriței, Parcul Petofi Sandor, Săvineștilor, Magnoliei, Rozmarinului, Păcii, Eroului Necunoscut. În cazul în care din motive obiective cetățenii care domiciliază la blocurile de locuințe din perimetrul stabilit mai sus nu se pot prezenta la cortul alb situat în Parcul Petofi, aceștia sunt rugaţi să contacteze medicul veterinar la numărul de telefon 0744.547.744 - dr. Benyovszki Sandor, pentru programare în vederea efectuării microcipării. Tot vineri, 4 octombrie, între orele 9.00 - 18.00, și sâmbăta, 5 octombrie, între orele 9.00 - 15.00, sunt așteptați cu câinele pe care îl dețin și cu carnetul de sănătate aferent la cortul alb amenajat lângă Grădina Zoologică, în fața Stadionului Tineretului, proprietarii de câini cu domiciliul în perimetrul Calea Aradului, M.I. Antonescu, Bl. Decebal, T. Vladimirescu, Piața Unirii, Avram Iancu, Calea Armatei Române, cuprinzând blocurile situate pe străzile: H. Coandă, Xenopol-blocuri, Decebal (tronson cuprins între pod Decebal și Grădina Zoologică), Vlădeasa, Universității, Avram Iancu, Calea Armatei Române, Sucevei, Cuza Vodă, Iuliu Maniu, Episcop Mihai Pavel, Mareșal I. Antonescu - blocuri, Arany Janos, O. Goga, M. Kogălniceanu, Rimanoczi Kalman, Samuil Micu Klein, Jean Calvin, Abatorului, Padișului, Fagurelui, Tudor Vladimirescu, Sulyok Istvan, Piața Rahovei, Piața Cazărmii, Constructorului, Călărașilor, Principatele Unite, Satelitului, Retezatului, Crișului, Plevnei, Duiliu Zamfirescu. În cazul în care din motive obiective cetățenii care domiciliază la blocurile de locuințe din perimetrul stabilit nu se pot prezenta la cortul alb situat lângă Stadionul Tineretului sunt rugaţi să contacteze medicul veterinar la numărul de telefon: 0722.316.840 - dr. Petrehele Aurel Dorel, pentru programare în vederea efectuării microcipării. La ambele corturi sunt așteptați proprietarii de câini din blocuri, cât și din case particulare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.