Câinii comunitari îşi mai aşteaptă încă părinţii adoptivi
Ultima ediţie din acest an a Zilelor adopţiei câinilor comunitari s-a remarcat prin interesul scăzut manifestat de orădeni pentru adoptarea patrupedelor. Cel puţin ieri, 14 octombrie, doar trei dintre câinii oferiţi de SOS Dogs au reuşit să ajungă în grija iubitorilor de animale din municipiu. Acţiunea continuă azi, 15 octombrie, între orele 10.00 şi 18.00, la ţarcul de câini din Parcul Olosig.
După trei ediţii reuşite desfăşurate două în Parcul Seleuş şi una în Parcul Olosig, cea de-a patra ediţie din acest an a Zilelor adopţiei câinilor comunitari nu a mai stârnit interes în rândul orădenilor. Ieri, 14 octombrie, în jurul orei 10.30, doar unul din cei peste 25 de căţei oferiţi de Fundaţia SOS Dogs fusese adoptat. Situaţia nu s-a îmbunătăţit nici după amiază, până în jurul orei 17.00 fiind adoptaţi doar trei căţei. "Fiind mai cald, primele trei ediţii din acest an au mers mai bine. La prima ediţie, cu jumătate de oră înainte să ajungem erau deja o mulţime de orădeni care aşteptau să adopte câte un căţel", ne-a declarat Carol Lazăr, administratorul adăpostului pentru câini comunitari SOS Dogs. Potrivit acestuia, la prima ediţie au fost adoptaţi 36 de câine, iar la următoarele două câte 20 de patrupede. La ediţia din acest sfârşit de săptămână, Fundaţia SOS Dogs pune la dispoziţia orădenilor iubitori de animale aproximativ 30 de câini tunşi, sterilizaţi, vaccinaţi, deparazitaţi şi cu carnetul de sănătate la zi. "Predominant sunt câini tineri, în vârstă de 5, 6 sau 8 luni, dar avem şi câini adulţi. Din păcate, azi (n.r. - ieri) interesul nu a fost foarte mare. A fost foarte frig şi a venit foarte puţină lume. Sperăm că mâine (n.r. - azi) situaţia se va îmbunătăţi", a mai precizat Carol Lazăr.
Evenimentul este organizat de Primăria Oradea în colaborare cu Fundaţia SOS Dogs şi Asociaţia chinologică Bihor. Cei care vor adopta un câine vor beneficia pentru câinii adoptaţi de consultaţii gratuite şi tratamente medicale la preţuri reduse, oferite de Fundaţia SOS Dogs.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.