Cu acest prilej, copiii din centrele de zi, aflate în subordinea DASO, au avut ocazia să cunoască obiceiuri şi meşteşuguri medievale, cavaleri şi personaje din legende, care i-au purtat într-o călătorie istorică plină de farmec şi autenticitate. „Cu toţii au fost fascinaţi de satul medieval, unde au întâlnit meşteri, cavaleri, oşteni şi domniţe, menestreli veseli, zâne, jocuri regale ale caselor nobiliare, paradă de modă şi muzică medievală”, anunță reprezentanții Direcției de Asistență Socială Oradea.

Festivalul Medieval Oradea s-a desfășurat în perioada 5-7 iulie, fiind unul dintre cele mai mari din ţară şi din această parte a Europei. Timp de trei zile, Cetatea Oradea a devenit reședință pentru tabere de meșteri, cavaleri, domnițe, menestreli, îmblânzitori de foc, dar și o scenă deschisă pentru bătălii aprige și turniruri nobile.