Campanie anticoplată în sănătate
Ieri, parlamentarii de Bihor, Cseke Attila şi Akos Derzsi, au depus la Ministrul Sănătăţii, respectiv la comisiile de resort ale celor două camere ale Parlamentului României, dosarul cu cele peste 11.353 de semnături obţinute de la cetăţeni împotriva proiectului de introducere a sistemului de coplată în sănătate. La începutul lunii august, Uniunea Democrată Maghiară din România - Organizaţia Judeţeană Bihor a iniţiat o acţiune de strângere de semnături cu scopul de a exprima dezaprobarea privind plata sau coplata serviciilor medicale, până în prezent gratuite, cum ar fi consultaţia la medicul de familie sau medicul specialist. În scrisoarea ataşată semnăturilor se subliniază că subfinanţarea cronică a sistemului sanitar din România nu poate fi rezolvată prin introducerea plăţii unor servicii medicale care până în prezent au fost considerate gratuite. "Iniţiativa noastră este determinată de lipsa oricărei strategii în utilizarea sumelor care ar fi vărsate astfel în bugetul de stat, neprecizându-se destinaţia exactă a acestora în susţinerea îmbunătăţirii serviciilor medicale. Totodată, considerăm că introducerea unui asemenea sistem nu va aduce după sine decât agravarea birocraţiei şi în sistemul sanitar", se arată într-un comunicat de presă remis de cei doi parlamentari.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.