Continuând o tradiție stabilită în urmă cu trei ani, între 4-11 aprilie, Asociația Caritas Catolica a fost din nou vizitată de un grup de elevi voluntari de la liceul Melanchthon de Blesewic din Țările de Jos.

 

Cele șapte fete, cu vârste între 14-15 ani, însoțite de profesorii Karin Boerefijn și Jan de Jong, au făcut voluntariat, pe plan social, timp de o săptămână, în Dieceza Oradea, sub îndrumarea coordonatorului local al programului, Szombati-Gille Tamás din partea Asociației Caritas Catolica.

„Programul a fost din nou foarte bun și variat. Elevele au reușit să înțeleagă mai bine suferința care există la doar 1400 km distanță de noi, iar prin această experiență și-au reevaluat propria situație de viață. Un alt aspect pozitiv este că au descoperit frumusețea naturii și bogăția patrimoniului cultural românesc”, a declarat pedagogul Jan de Jong.

În prima zi a vizitei, vineri, 4 aprilie, fetele au pregătit cu mâinile lor peste o sută de sandvișuri, pe care seara le-au distribuit la azilul de noapte pentru persoanele fără adăpost din Oradea. A fost o experiență emoțională intensă pentru fetele olandeze, care au spus că nu s-au mai confruntat niciodată cu astfel de condiții de viață, dar s-au descurcat cu curaj și, prin prezența lor, au adus lumină în viețile celor de acolo.

După-amiaza de duminică a fost petrecută într-un cadru complet diferit, familial și cald, prin vizita la adorabila comunitate a căminului de copii din Săcueni. Fetele olandeze, ajutate de câțiva voluntari locali, au organizat ateliere creative pentru copii – au confecționat brățări, au pictat pe față, au jucat jocuri de societate. Când vremea s-a îmbunătățit, distracția s-a mutat în grădina căminului: tinerii au jucat fotbal în echipe mixte, au aruncat mingi de tenis și s-au bucurat de diverse jocuri în aer liber.

Luni, 7 aprilie, primarul Béla Horváth i-a ghidat pe voluntarii olandezi prin zonele sărace ale comunei Sălacea. Dimineața, tinerele au distribuit 60 de pachete cu alimente de bază familiilor cu mulți copii, mamelor singure și persoanelor în vârstă. Activitatea nu s-a limitat doar la înmânarea donațiilor. În multe locuri, grupul vesel a fost invitat în casele beneficiarilor, unde au purtat discuții și astfel tinerele olandeze au avut ocazia să vadă îndeaproape realitatea vieții acestora. După distribuție, echipa a vizitat centrul de îngrijire la domiciliu Caritas din Sălacea, care a fost renovat anul trecut cu fonduri europene.

După-amiaza tinerele olandeze, însoțite de asistenta medicală locală Anna Halmi, au vizitat persoanele vârstnice deservite de serviciul de îngrijiri la domiciliu. Deși au oferit bunătăți și au cântat pentru bătrâni, cel mai mare dar din partea lor a fost conexiunea umană și grija sinceră pe care le-au arătat.

Marți, 8 aprilie, voluntarele olandeze au vizitat, sub îndrumarea asistentei medicale Alexandra Kovács, beneficiarii serviciului de îngrijiri la domiciliu Caritas din Oradea. Întâlnirile cu bolnavii au fost marcate atât de momente frumoase și emoționante, cât și de clipe cutremurătoare.

După amiază, tinerele voluntare olandeze ai Asociației Caritas Catolica, împreună cu echipa locală de împletituri Africa Braiding, au vizitat Centrul de Zi operat de Direcția de Asistență Socială Oradea (DASO) în cartierul Velența, pentru a desfășura activități interactive cu copiii din zona străzii Gutenberg, sub coordonarea doamnei Adina Ciucioiu,