Caritas Eparhial Oradea are o nouă imagine și un nou site pentru cei care doresc să susțină proiectele organizației și care o pot face mult mai ușor, donând online.

Realizat odată cu împlinirea a 15 ani de la înființarea asociației, rebrandingul a avut ca scop principal transformarea identității unui brand deja cunoscut la nivel local într-o identitate vizuală modernă, clară, vizibilă și ușor de recunoscut, care să reflecte viziunea și valorile organizației și care să o reprezinte în comunitatea locală și regională. Rebrandingul a fost gestionat de către Globencer, o agenție a cărei echipă are o vastă experiență în domeniul brandingului și a strategiilor de comunicare și care este specializată în creșterea și transformarea companiilor pentru impactul viitor.

Noua imagine Caritas Eparhial Oradea se observă cel mai bine în paginile noului site www.caritaseparhial.ro. Lansat odată cu Campania Covid-19 organizată de asociație, noul site vine în întâmpinarea celor care doresc să doneze pentru ca organizația să continue să lupte pentru persoanele și familiile vulnerabile, pe care le sprijină în fiecare zi.

„Comunicarea socială, prin mijloace online, are, poate, mai mult decât oricând, acum, când ni se cere tot mai des să ne distanțăm social, un imens potențial pentru promovarea unor valori sănătoase contribuind la reînnoirea societății. De aceea, pentru o mai o mai bună transparență, anulându-se astfel întrebări care ar fi putut transforma încrederea unora în asociația noastră în îndoială, am decis să avem o prezentare eficientă a serviciilor, proiectelor noastre și a programelor aflate în desfășurare, oferind certitudini că lucrurile merg în direcțiile afirmate. Rezultatele activităților desfășurate sunt prezente acum pe site într-o manieră actuală vremurilor noastre. Funcția de informare a noului site (prezentă cu preponderență în forma anterioară a site-ului) este completată de interacțiunea la care te îndeamnă, inclusiv prin anularea senzației de a citi doar știri ale asociației. Prin implicarea activă care se solicită, se întregește ideea de a rămâne uniți pentru aspectele vulnerabile ale comunității căreia ne adresăm și în mijlocul căreia suntem acum vizibili mai eficient și în mediul online”, afirmă pr. Olimpiu Todorean, președintele Asociației Caritas Eparhial Oradea.

Cu un design modern, aliniat la noul brand Caritas Eparhial Oradea, site-ul oferă celor care îl vizitează o experiență actuală, adaptată pentru orice tip de device: desktop, tabletă sau mobil. În contextul pandemiei Covid-19, Caritas Eparhial s-a confruntat cu o situație dificilă – lipsa fondurilor pentru achiziția echipamentelor de protecție destinate protejării asistenților sociali, angajaților și voluntarilor pentru a continua să îi ajute pe beneficiari. A fost nevoie de un răspuns rapid la această nouă situație prin implementarea unui sistem de donații online sigure și de încredere.

„Am încheiat recent procedura de rebranding pentru Caritas Eparhial, iar cerința de a reface designul și conceptul de comunicare prin site a venit la timpul potrivit. În cinci zile am redesenat total site-ul www.caritaseparhial.ro, am conceput campaniile de donații și am implementat plățile 3D secure de la Banca Transilvania. Campaniile de promovare sunt acum active, iar cei care doresc pot dona, pentru ca persoanele vulnerabile să primească o masă caldă, să fie informate permanent asupra necesității izolării și reducerii posibilității de a se infecta cu virusul Sars-Cov-2”, a explicat Mihai Cristian Pop - CEO, Globencer.

Cei care doresc să sprijine Campania Covid-19 şi proiectele Caritas Eparhial Oradea pot s-o facă mult mai ușor datorită platformei de procesare plăți care a fost pusă la dispoziție de către Banca Transilvania.

„Ne bucurăm că am putut ajuta Caritas Eparhial Oradea să își dezvolte în timp util platforma de plăți online, pentru a putea lansa campaniile de donații, care au ca scop susținerea persoanelor defavorizate prin livrarea unei mese calde pe zi. Strângerea de donații în vederea achiziției de materiale de protecție pentru asistenții sociali și voluntarii care, în această perioadă, se expun riscurilor generate de Covid-19, în activitățile lor de suport și ajutor a celor defavorizați este un alt obiectiv care se poate finanța prin donațiile online care utilizează soluția proprie de plată 3DSecure a Băncii Transilvania, implementată cu succes în noul site www.caritaseparhial.ro”, a menţionat Marius Vlad Pop - Relationship Manager, Banca Transilvania.

Noul brand Caritas Eparhial Oradea a fost lansat în cadrul Zilei Voluntarului Caritas 2020, în prezența angajaților, voluntarilor și donatorilor organizației, iar noul site www.caritaseparhial.ro este activ de la începutul lunii aprilie.

„Campania Covid-19 are ca scop strângerea de fonduri pentru susținerea persoanelor vulnerabile din comunitate care se bazează pe sprijinul primit din partea organizației. Banii se vor utiliza pentru a cumpăra măști, mănuși de protecție, dezinfectanți pentru asistenții sociali, voluntarii și angajații Caritas Eparhial Oradea, produse de curățenie, alimente și medicamente pentru bătrânii și persoanele aflate în dificultate, fără venituri. Sprijinul fiecăruia contează și poate să facă diferența pentru persoanele vulnerabile”, transmit reprezentanţii Caritas Eparhial Oradea.