Casa Județeană de Pensii Bihor a trimis marți, 17 martie, un comunicat de presă, prin care anunță că acordarea biletelor de tratament, în perioada stării de urgență, a fost suspendată.

Mai mult, pensionarii aflați deja la tratament vor întrerupe sejurul și vor pleca din stațiuni fiind sprijiniți de conducerea unităților de tratament balnear.

„Având în vedere Hotărârea nr. 9/14.03.2020 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență pentru instituirea unor măsuri privind evitarea răspândirii virusului COVID-19, ce vizează restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, ținând cont de suspendarea contractului de prestări servicii încheiat cu Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă TBRCM – SA, pe perioada stării de urgență din România, în toate cele 13 sucursale aparținând societății menționate mai sus, aducem la cunoștința tuturor că se suspendă - pe toată perioada stării de urgență - activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear, urmând ca, ulterior, să se comunice data reluării activității de acordare a acestora”, transmite, printr-un comunicat de presă, Maria Andaluzia Coraș, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor. În ceea ce privește biletele eliberate, acestea vor fi anulate, urmând ca beneficiarilor să li se restituie intregral contribuția, la cerere.

„Ulterior reluării activității, aceste persoane vor putea solicita un nou bilet de tratament pentru anul în curs”, se menționează în document.

Casa de Pensii Bihor reiterează recomandarea ca cererile tip să fie transmise prin poșta electronică ([email protected]) sau prin poștă, urmând ca persoanele în cauză să fie contactate telefonic.

În altă ordine de idei, la propunerea Societății de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă, pensionarii aflați deja la tratament vor întrerupe sejurul și vor pleca din stațiuni fiind sprijiniți de conducerea unităților de tratament balnear, care va programa ieșirile în funcție de orarul mijloacelor de transport cu care aceștia se vor întoarce la domiciliu. În ceea ce privește zilele neefectuate, beneficiarii vor putea solicita restituirea contribuției, proporțional cu numărul zilelor neefectuate.