Case pentru copiii abandonaţi în centrele de plasament - Proiectul Aripi de înger
Copiii și tinerii membri ai cluburilor Impact din Oradea au început toamna cu pregătirea proiectului intitutal „Aripi de înger”, prin care vor construi cinci case de copii, care vor adăposti câte 12 copii fiecare, din totalul de 60 de copii abandonați, momentan cazați la Centrul de Plasament nr.2 din Oradea.
Împreună cu liderii de grup, profesoarele Aurica Cifor și Ileana Popa, 14 tineri, membri ai Clubului Impact Eco din cadrul Liceului „Partenie Cosma” din Oradea, au sfidat timpul rece și au dat primul suflu de viață casei de copii Impact de la Oșorhei. Tinerii i-au dat un contur simbolic acestei case, încercuind-o cu brațele și cu inimile lor cuprinzătoare, ca o promisiune de cucerire și ca un îndemn de solidaritate pentru un ideal atât de sfânt - familia. Prin acest demers, tinerii „impacți” transmit următorul mesaj tuturor celor cu inima deschisă: „Avem nevoie de implicarea voastră! Fie că ești voluntar, fie că ești mic donator sau mare donator, cu toții putem aduce bucurie în sufletul copiilor abandonaţi.”
Și pentru că toamna aduce și viață nouă, nu doar „rugină în vii”, Proiectul „Aripi de înger” a câştigat un partener foarte important, Clubul Rotary Oradea, care va sprijini construirea celei de a cincea case, cea din Oșorhei, din în cadrul Parohiei Ortodoxe Române Oșorhei, păstorită de părintele Nicolae Robotin.
Până în prezent, partenerii cluburilor Impact în acest proiect sunt: Hopes and Homes România, care vor finanța construirea a trei case, Fundația Sera România, care va finanța construirea unei case. Ce-a de-a cincea casă este construită din acțiunile de fundrasing realizate de cluburile orădene Impact şi Rotary, Hipermarket Auchan și Asociația Filantropia. Din suma de 15.000 euro necesară, aproape 10.000 euro au fost strânşi. Orădenii care vor să contribuie la acest proiect pot face donaţii.
Cont de proiect: RO11RNCB0032110205020008, Deschis la BCR, Sucursala Oradea,
Titular: Asociația Filantropia Oradea, CUI: 25661911
Comentarii
Nu există nici un comentariu.