Ce naşte din părinţi săraci prestaţii sociale „mănâncă"
Potrivit unei informări făcute de către Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Bihor, în anul 2009, 34,39% din populaţia judeţului a beneficiat de prestaţii sociale. Nu ne referim doar la ajutoarele sociale şi indemnizaţiile acordate în baza unor legi speciale, ci şi la alocaţiile pentru copii sau indemnizaţia pentru creşterea copilului.
Prin intermediul AJPS Bihor, anul trecut, lunar, au beneficiat de prestaţii sociale aproximativ 204.106 persoane, sumele plătite cu titlu de prestaţii sociale ridicându-se la suma de 249.229.191 lei. În Bihor, în prezent, există în plată 7.145 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului, care se acordă până la împlinirea vârstei de doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu dizabilităţi. "În prezent, 6.144 beneficiari ai acestei indemnizaţii sunt femei, iar 1001 sunt tătici care au optat să stea ei acasă cu copilul până la împlinirea vârstei de doi, respectiv trei ani", ne-a declarat Simona Vesa, directorul coordonator al AJPS Bihor. Din numărul total de beneficiari ai acestei indemnizaţii, 5.029 de persoane primesc o indemnizaţie în cuantum de 600 de lei. Acest aspect indică faptul că părintele la data naşterii copilului nu avea un venit mai mare decât salariul minim pe economie. În plus, în 3.525 de cazuri niciunul dintre părinţi nu a realizat, în ultimele 12 luni înainte de naşterea copilului, venituri profesionale supuse impozitării, astfel ca familia să poată beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului. În alte 2.116 situaţii părintele primeşte o indemnizaţie în cuantum de 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni. În ce priveşte persoanele care au solicitat indemnizaţia de creştere a copilului şi care au venituri mai mari de 4.000 de lei, în Bihor avem doar 35 de cazuri.
În concluzie, jumătate dintre copiii cu vârsta de până la doi ani, respectiv trei ani trăiesc în familii unde părinţii au salariul minim pe economie, iar aproximativ 35% dintre micuţi provin din familii care nu au realizat niciun venit impozabil. În altă ordine de idei, în acest moment, 204 dintre părinţi au optat să se întoarcă la serviciu, beneficiind de o indemnizaţie lunară de 100 de lei.
În prezent, în evidenţele AJPS Bihor sunt 10.660 de copii cu vârsta de doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu dizabilităţi care primesc lunar 200 de lei. Alţi 99.104 tineri primesc, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la absolvirea liceului, o alocaţie de 42 de lei.
Pe fundalul acestei radiografii a sărăciei bihorenilor, judeţ care ocupă locul şapte pe ţară la acordarea drepturilor cu titlu de prestaţii sociale, Guvernul intenţionează să reducă cuantumul alocaţiilor pentru minori.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.