Biroul Asigurătorilor Auto din România - BAAR - a elaborat o serie de recomandări pentru cei care, călătorind în străinătate ca șoferi sau ca pasageri, sunt implicați într-un accident auto.

Potrivit BAAR, când circulați cu vehiculul în străinătate trebuie să știți că:

- Pe perioda valabilității asigurării RCA pe care o dețineți, beneficiați în mod automat și de o asigurare Carte Verde valabilă pentru teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, precum și pentru teritoriile Islandei, Norvegiei, Liechtenstein, Elveției și Serbiei

- Un document de asigurare Carte Verde este valabil pe teritoriul statelor ale căror simboluri nu sunt barate/tăiate cu „X” pe formularul documentului.

De asemenea, când sunteți implicat într-un accident, trebuie să completați cu atenție toate rubricile formularului „Constatare amiabilă de accident” și să urmăriți ca și celălalt șofer să facă acest lucru sau așteptați să vină autoritățile competente, dacă legislația țării respective impune acest lucru.

Formularul „Constatare amiabilă de accident” trebuie să fie cât mai complet și lizibil completat.

Pentru informații suplimentare, puteți contacta biroul național al asigurătorilor auto din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul (datele de contact ale birourilor naționale le găsiți pe spatele documentului Carte Verde).

Dacă vinovat de producerea accidentului este celălalt vehicul:

- solicitați o copie (și/sau faceți o poză) a documentului de asigurare al vehiculului „vinovat”

- este recomandat să faceți poze la locul accidentului, cu semnele de circulație, cu strada, intersecția și poziția vehiculelor și cu documentele celorlalte persoane/vehicule implicate în accident.

Dacă sunteți vinovat de producerea accidentului:

- înmânați celuilalt șofer o copie după documentul dumneavoastră de asigurare Carte Verde, după talonul auto, certificatul de înmatriculare, carnetul dvs. de conducere etc.

- anunțați-vă cât mai repede asigurătorul și urmați recomandările acestuia.

„Când circulați în străinătate în calitate de pasager beneficiați de protecție pentru prejudiciile suferite în caz de accident fie în baza documentului Carte Verde al vehiculului în care vă aflați, fie în baza asigurării celuilalt vehicul, în funcție de care dintre cele două vehicule se face vinovat de producerea accidentului”, recomandă BAAR.