Centrul de scleroză multiplă, vizită din Insula Man
În weekend, Centrul de zi al Fundaţiei de Scleroză Multiplă din Bihor a fost gazda unei delegaţii din Marea Britanie, carea a făcut o scurtă evaluare a modului în care s-a dezvoltat fundaţia şi proiectele care s-au desfăşurat cu finanţarea oferită de ei.
Din delegaţie au făcut parte, printre alţii, ministrul afacerilor interne, Juan Watterson, membru al Parlamentului din Insula Man, comisarul pentru Castletown - Colin Leather, fost preşedinte al Comisarilor (funcţie echivalentă cu cea a primarilor din România), şi Doug şi Rosa Drown, directori ai Fundației Ro-Man-Aid, care în 1993 au pus bazele Centrului de zi, iar în perioada 1993-1995 au renovat clădirea, muncind şi strângând fonduri pentru consolidarea acesteia, până la reabilitarea centrului din fonduri europene realizată de municipalitatea orădeană în perioada 2010-2012. "Oaspeţii au vrut să vadă ce s-a mai întâmplat şi în ce stadiu sunt proiectele pe care le-au sprijinit. În plus, au fost curioşi să cunoască cum s-a dezvoltat în timp organizaţia şi care ne sunt planurile de viitor", a spus, pentru Crişana, preşedintele Fundaţiei de Scleroză Multiplă din Bihor, Laurenţiu Lazăr. Întâlnirea s-a înscris în calendarul evenimentelor organizate în acest an cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate a Fundației. În prezent centrul administrat de Asociația Filantropia Oradea asigură servicii integrate pentru mai mult de 50 de persoane pe zi și alte 50 de persoane sunt beneficiare de asistență la domiciliu. În cadrul centrului persoanele cu scleroză multiplă și alte boli neurologice beneficiază de servicii de recuperare (inclusiv proceduri de fizioterapie), consiliere psihologică individuală și de grup, activități de ergoterapie, de socializare, activități recreative, cursuri de formare profesională, facilitarea angajării și asistare la locul de muncă (prin colaborare cu alți parteneri), servirea mesei de prânz etc. Prin serviciile oferite, Centrul de zi contribuie la creșterea calității vieții persoanelor cu scleroză multiplă, precum și a membrilor familiilor acestora care, atâta timp cât persoanele sunt asistate în cadrul centrului, își pot desfășura activitățile cotidiene.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.