Sub egida „A ieșit soarele, am ieșit și noi!”, copiii din Centrul de Zi Oradea au marcat începutul verii astronomice printr-o activitate în natură.

Sub razele îmbietoare ale soarelui, aceștia s-au distrat copios în curte, aflând informații despre solstițiul de vară cu ale sale tradiții populare.

Centrul de Îngrijire de Zi Oradea are o capacitate de 65 de locuri, iar de serviciile centrului au beneficiat, pe parcursul anului trecut, 58 de copii. Centrul, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Oradea, sprijină copiii de vârstă școlară care frecventează diferite unități de învățământ, copii din familii aflate în situații de risc social, în scopul unei reintegrări optime în familie sau a prevenirii abandonului familial și a instituționalizării, asigurând pe timpul zilei îngrijire, hrană, educație, consiliere și orientare școlară și profesională.

Personalul de aici, pe lângă grija pe care le-o poartă acestor copii, asigurându-le activități de educație, recreere și socializare, ajutându-i să se dezvolte armonios, îi îndrumă și pe părinții acestora să afle ce au de făcut, astfel încât să construiască o relație bună cu copiii, să disciplineze și să le ofere iubire și afecțiune.