Odată cu începerea noului an școlar, copiii de la Centrul de Zi Oradea au trăit bucuria și emoția reîntâlnirii cu colegii lor.

Bucuria începerii anului şcolar, emoția întâlnirii cu colegii și profesorii s-au putut citi pe fețele copiilor de la Centrul de Zi Oradea.

„Pentru ca școala să înceapă bine, elevii au primit câte ceva din necesarul echipamentului școlar”, au anunțat reprezentanții Direcției de Asistență Socială Oradea.

Centrul de Îngrijire de Zi Oradea are o capacitate de 65 de locuri, iar de serviciile centrului au beneficiat, pe parcursul anului trecut, 58 de copii. Centrul din subordinea DASO sprijină copiii de vârstă școlară care frecventează diferite unități de învățământ, copii din familii aflate în situații de risc social, în scopul unei reintegrări optime în familie sau a prevenirii abandonului familial și a instituționalizării, asigurând pe timpul zilei îngrijire, hrană, educație, consiliere și orientare școlară și profesională.

Personalul de aici, pe lângă grija pe care le-o poartă acestor copii, asigurându-le activități de educație, recreere și socializare, ajutându-i să se dezvolte armonios, îi îndrumă și pe părinții acestora să afle ce au de făcut, astfel încât să construiască o relație bună cu copiii, să disciplineze și să le ofere iubire și afecțiune.

„Le dorim tuturor elevilor mult succes în noul an școlar și rezultate bune la învățătură!”, au mai transmis reprezentanții DAS Oradea.