Centrul Multifuncțional din Ioșia - Omagiu poetului nepereche
În fiecare an, cu sprijinul distinsei doamne Miorița Săteanu, cetățean de onoare al orașului Oradea și al Uniunii Județene a Pensionarilor Bihor, poetul nepereche, Mihai Eminescu, este omagiat la Centrul Multifuncțional din Ioșia.
Și în acest an, la Centrul Social Multifuncțional Ioșia, s-au întâlnit istorici, profesori și artiști din comunitatea orădeană, pentru a marca această zi alături de seniori.
Prezentă la eveniment, Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea, a deschis evenimentul și i-a salutat pe cei prezenți: ,,Mă bucur de fiecare dată când ne întâlnim cu dumneavoastră, cei care dați viață acestor centre multifuncționale din cartiere, care își dovedesc utilitatea zi de zi, prin prezența dumneavoastră și activitățile frumoase desfășurate aici. Vă mulțumesc și pentru că nu uităm de Ziua Culturii Naționale, pentru că noi, generația actuală, avem și această responsabilitate de a transmite mai tinerelor generații cultura și identitatea poporului nostru, de aceea ne raportăm la figurile emblematice din istoria și cultura poporului român, care ne-au lăsat moștenirea lor culturală pe care astăzi o ducem mai departe cu mândrie și nu o lăsăm uitată!”.
Profesorul universitar emerit Vasile Marcu și alți membri ai Uniunii Județene a Pensionarilor au recitat atât poezii ale lui Eminescu, cât și din lirica poeților orădeni Aurel Horgoș, Ioana Precup, Viorica Vesa și Leontina Costruț.
Miorița Săteanu a adus un gând și un omagiu poetului nepereche, evidențiind fascinantele versuri ale poeziilor sale de dragoste, sentimentele de iubire și dor fiind primordiale în creația eminesciană.
Recitalul de poezii a fost urmat de un moment muzical, oferit de Corul Margareta al Uniunii Pensionarilor, care au interpretat melodii nemuritoare pe versurile marelui poet, acompaniat la acordeon de profesorul Ioan Fluieraș.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.