Centrul Rezidențial „Asociația Casa Maria” din Paleu - Activități dedicate beneficiarilor
În cadrul Uniunii Județene a Pensionarilor - Bihor se derulează proiectul „Cetățeni activi la puterea a treia”, care promovează obiective interactive, dedicate în mod special persoanelor vârstnice.
Cu această intenție, la Centrul Rezidențial „Asociația Casa Maria” din Paleu, au fost organizate activități dedicate beneficiarilor, prin care au fost antrenate sufletele și amintirile frumoase ale vieții, bucurii și din partea membrilor familiei, ale colegilor de muncă și surprize din partea organizatorilor. Tema principală a întâlnirii cu beneficiarii s-a axat pe ziua de 25 octombrie, Ziua Națională a Armatei Române.
Evenimentul a început cu un cuvânt de deschidere din partea asistentului social Ionuț Șerban, urmat de binecuvântarea precucernicul părinte paroh Paul Eugen Erdei, în calitate de președinte, care a transmis salutul de bun venit și cuvântul de felicitare și mulțumire pentru toți participanții.
Un mesaj special, la câteva zile de la sărbătorirea Zilei Armatei Române, a avut ing. Miorita Săteanu – cetățean de onoare al municipiului Oradea, care a prezentat importanța istorică și mai ales eroismul armatei, pentru care le datorăm cinste și prețuire.
De asemenea, în cuvântul său, a scos în evidență frumusețea cântecelor patriotice „Treceți batalioane române Carpații”, „Noi suntem români”, „Drum bun, drum bun”, cântate împreună cu cei prezenți, precum și a poeziilor patriotice dedicate armatei române.
În cea de a doua parte, organizatorii au diversificat programul zilnic al beneficiarilor din Casa Maria prin recitări, cântec, joc și voi bună, la care, cu entuziasm și bucurie, s-au alăturat toți cei prezenți. Momentul artistic dedicat bucuriei programului realizat împreună a constat dintr-un buchet din cele mai valoroase poezii recitate de Angela Duma, Elena Boneta și Miorița Săteanu din volumul lui George Topârceanu, evocând minunatul peisaj al anotimpul de toamnă.
Un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite în credință a fost evocarea gloriei cerești pentru toate etapele vieții oamenilor reieșite din cugetările și poeziile recitate de Aurica Cherechianu, din volumul „Mesaje Divine”, scrise de Florentina Pușcău.
Emoționantă a fost și dăruirea cu care beneficiarii centrului rezidențial au sărbătorit persoanele care au avut bucuria să se nască în luna octombrie, astfel că toți beneficiarii au încins o horă mare, sub acordurile interpretate la acordeon de prof. Ioan Fluieraș.
Din repertoriul cunoscut al melodiilor care au încântat perioada tinereții și a întregii vieți au fost cântate sau fredonate cu deosebită plăcere și veselie de toți participanții.
În incheierea evenimentului, cuvântul de înaltă apreciere și mulțumire a fost adresat de Miorița Săteanu întregului personal al Asociației „Casa Mariei”, pentru modul în care s-a desfășurat activitatea și, în mod special, a scos în evidență aspectul de sărbătoare de care s-au bucurat toți cei prezenți.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.