Aflat la cea de-a III-a ediție, „Suflete în lumină” este un eveniment organizat de biroul de arhitectură administrat de Bianca și Cristian Pușcaș.

Oaspeții soților Pușcaș au fost invitați la o cină atipică, unde, încă de la intrarea în local, au fost legaţi la ochi şi lăsaţi să mănânce în întuneric, pentru a înțelege, cât de cât, soarta copiilor nevăzători.

Pentru că, în acest an, Novartis a împlinit 18 ani de activitate, cei doi soți au decis să vină din nou în întâmpinarea nevoilor copiilor cu dizabilități de vedere din cadrul CSEI „Cristal” din Oradea.

Evenimentul, organizat în data de 19 decembrie, în incinta restaurantului Capitolium, a reunit 58 de prieteni și colaboratori ai firmei de arhitectură, donațiile adunate fiind direcționate către achiziționarea unui sistem complet de tablă inteligentă, utilă în procesul de predare și educare a copiilor cu dizabilități de vedere. Cei aproape 16.000 de lei vor contribui la buna desfășurare a procesului educațional al micuților de la CSEI „Cristal”.

Evenimentul s-a desfășurat sub forma unei cine atipice, în care oaspeții soților Pușcaș au fost provocați să experimenteze modul aparte de viață al micuților elevi. Cu ajutorul voluntarilor de la Centrul de dans Exclusive, musafirii au fost legați la ochi, încă de la intrarea în restaurant, fiind, apoi, conduși înăuntru și așezați la mese. Cina cu ochii legați a început prin alocuțiunea Biancăi Pușcaș și a directorului CSEI „Cristal”, doamna profesor Ramona Vesa. Pe final, oaspeții au fost invitați să își continue cina dezlegați la ochi, având, astfel, posibilitatea de a-și recunoaște vecinii și de a schimba impresii despre experiența trăită. De amintit faptul că atmosfera caldă a serii de 19 decembrie a fost întreținută de „Ansamblul de clopoței” Hosana, condus de prof. Corina Paul și prof. Beniamin Paul.