Vremea ploioasă din ultima săptămână s-a dovedit a fi o piatră de încercare pentru toate lucrările de drumuri executate în această vară. Din păcate, verificările din teren pe care inspectorii Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea le-au efectuat în aceste zile au scos la iveală reale surprize: lucrările par să fi fost executate de mântuială. Dovadă este cantitatea impresionantă de apă ce bălteşte pe suprafaţa de asfalt nou turnat.

 

Locatarii blocurilor de pe strada Ovid Densusianu şi din vecinătatea Colegiului Tehnic "Transilvania" au primit cu bucurie vestea că li se vor amenaja locurile de parcare. Din păcate, bucuria lor a fost de scurtă durată. La prima ploaie mai serioasă din această toamnă, parcarea amenajată de-a lungul gardului Colegiului Tehnic s-a umplut de apă. De asemenea, antreprenorul lucrării nu a completat asfaltul de pe marginea bordurilor, lăsând numeroase suprafeţe fără mixtura necesară. Neregulile nu se opresc aici, chiar şi ochiul unui nespecialist putând sesiza faptul că muncitorii au turnat asfalt inclusiv peste capacele de canal, urmând ca la prima ridicare a acestora să se fisureze asfaltul din jurul lor. Nici îmbinarea şi sudura asfaltului nu s-a realizat conform normativelor în vigoare, în timp ce bordurile nu au fost rostuite corespunzător. Insulele amenajate printre locurile de parcare au rămas nefinalizate, în timp ce locatarii se plâng că trotuarele sunt sub cotă şi fiecare ploaie le inundă. "Toate aceste lucrări au fost efectuate fără să fim consultaţi. Am cerut să ne arate proiectul, dar au refuzat. Toată lucrarea este aiurea. Gura de scurgere este mai sus decât trotuarul, aşa că toată apa stă pe alee. Pe unele porţiuni nu au terminat trotuarul, iar peste unele capace au turnat pur şi simplu covorul asfaltic", ne-a declarat preşedintele Asociaţiei de Proprietari 211, Vlad Florian. Acesta a reclamat toate neregulile constatate specialiştilor de la Direcţia Tehnică, care au şi făcut, ieri, o deplasare în teren. Periplul acestora nu s-a limitat numai la parcarea din jurul Colegiului Tehnic "Transilvania", ci şi la parcările din faţa blocurilor de la nr. 11 de pe Ovid Densusianu. Aici, intrarea în parcarea dinspre strada Meşteşugarilor era ieri plină de apă, trei locuri fiind ocupate de balta de pe asfalt. "După cum se vede, acest aspect este foarte grav. Au făcut parcarea fără scurgere. Nu îmi place ce văd", ne-a declarat Florin Capuci, unul dintre riverani.

 

În urma numeroaselor reclamaţii ale cetăţenilor, inspectorii Direcţiei Tehnice, înarmaţi, la rândul lor, cu un aparat foto au ieşit ieri pe străzi şi, în special, la ultimele lucrări date spre execuţie firmei Selina. Pe lângă numeroasele deficienţe constatate pe Densusianu, specialiştii Primăriei au identificat şi alte lucrări executate de mântuială de către muncitorii Selina. Astfel, au fost constatate nereguli la parcările de pe strada C-tin Noica, intersecţie cu strada Ialomiţei, respectiv la trotuarele nou amenajate de-a lungul căii de rulare a tramvaiului de pe Nufărului, pe porţiunea cuprinsă între străzile Nojoridului şi Ciheiului. "În parcarea nou construită de-a lungul gardului Colegiului Tehnic "Transilvania" se constată zone întregi în care bălteşte apa pentru că executantul nu a asigurat scurgerea spre gurile de captare. Deficienţe asemănătoare au fost constatate şi în parcarea şi trotuarul pe de Ovid Densusianu, zona parcărilor de pe C-tin Noica şi Ialomiţei, respectiv trotuarul de-a lungul liniei de tramvai de pe strada Nufărul. Constructorul nu a fost atent la reglarea cotei asfaltului din stratul de uzură, unele borduri se mişcă şi vor trebui remontate şi rostuite, iar un canal a fost acoperit de asfalt. Toate aceste nereguli au fost aduse, în scris, la cunoştinţa reprezentanţilor Selina. Totodată, le-am cerut să remedieze toate deficienţele pentru a face recepţia lucrărilor", ne-a declarat Leontin Pătcaş, şef Serviciu Drumuri şi Poduri din cadrul Primăriei Oradea.

 

Toate aceste aspecte au fost aduse şi la cunoştinţa conducerii Inspectoratului Judeţean în Construcţii Bihor, care, în următoarele zile, s-a angajat să declanşeze un control în zonele în care au fost semnalate deficienţe în execuţie.