Bazilica Romano-Catolică din Oradea a găzduit ieri un concert de binefacere cu scopul de a strânge fonduri pentru copiii găzduiţi de Fundaţia Caritas - Centrul Social "Sf. Ştefan" din Sâniob. Fondurile donate de iubitorii de cultură veniţi la concert vor fi folosite pentru a se asigura încălzirea celor trei clădiri ale centrului în iarna acestui an.

Orchestra "Spirit of Europe", sosită ieri la Oradea, îşi are sediul la Melk, în Austria, şi este formată din tineri care joacă rolul de ambasadori ai muzicii, având la activ mai multe colaborări cu diferite instituţii europene. Cei 35 de muzicieni veniţi din ţări precum Ungaria, Slovacia, Republica Cehă şi Austria au urcat pe scenă sub bagheta dirijorului suedez Ola Rudner. Spectacolul de la Bazilica Romano-Catolică de ieri seară face parte dintr-un amplu proiect cultural desfăşurat sub motto-ul "Europa - spaţiul de confluenţe muzicale", prin care membrii orchestrei multinaţionale îşi asumă rolul de ambasadori ai toleranţei, loialităţii şi ai schimbului cultural în context european. "Ne bucurăm de succesul acestui eveniment, în astfel de momente ne putem da cu toţii seama cât de important e să îţi ajuţi semenii. Donaţiile strânse aici le vom folosi la achiziţionarea de lemne pentru a încălzi, la iarnă, cele trei cămine unde avem cazaţi 42 de copii", a precizat Attila Saas, directorul fundaţiei Sfântul Ştefan din Sâniob. Acesta a mai precizat că bugetul instituţiei se ridică lunar la suma de 100.000 de lei, din care statul român suportă doar aproximativ 3.300 lei, alocaţiile copiilor. "Avem în gospodărire 50 de hectare de teren pe care o parte din angajaţi îl lucrează. Cu ajutorul recoltelor reuşim să creştem animale şi să acoperim aproximativ 20% din cheltuieli. Restul banilor vin prin donaţii, în special din străinătate", a mai explicat Saas.

Printre coorganizatorii evenimentului de ieri s-au numărat Mănăstirea Benedictină din Melk, Austria, SAMR sucursala Oradea, Asociaţia Caritas Catolica Oradea şi Bazilica Romano-Catolică din Oradea. La această seară de cultură inedită au fost prezenţi şi abatele mănăstirii austriece, Georg Wilfinger Osb, şi dr. Michael Spindelegger, Ministrul Afacerilor Externe al Austriei.