Sub sloganul "Tu ce urme laşi în viaţă?", concursul naţional "Mesajul meu antidrog" şi-a propus să contribuie la formarea de convingeri pentru o viaţă sănătoasă în rândul populaţiei tinere, prin antrenarea acesteia în activităţi prin care să-şi exprime opiniile şi atitudinile faţă de consumul de alcool, tutun şi droguri, conştientizând în acest fel şi consecinţele negative asociate acestuia. Activităţile proiectului au fost planificate, organizate şi coordonate la nivelul fiecărui judeţ de către Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA). În Bihor, concursul s-a desfăşurat în perioada ianuarie-mai 2008, urmând ca lucrările distinse cu premiul I la faza judeţeană să participe la faza naţională organizată în toamna acestui an de către Agenţia Naţională Antidrog. În judeţul nostru, la competiţie au participat elevi din cadrul mai multor unităţi de învăţământ din Oradea şi nu numai, care s-au înscris la una dintre secţiunile concursului. Un juriu format din specialişti în domeniu, reprezentanţi ai unor instituţii de profil, a analizat cele câteva sute de lucrări ale elevilor participanţi la una dintre cele şase secţiuni ale concursului (web design, film scurt metraj, fotografie, creaţie literară - eseu, arte vizuale şi sport). Cele mai bune trei lucrări de la fiecare secţiune au fost premiate, ieri, în cadrul Galei "Mesajul meu antidrog", eveniment sponsorizat de Banca Transilvania.