78 de elevi din clasa a XII-a de la Liceul Pedagogic Nicolae Bolcaş din Beiuş au participat la sfârşitul lunii trecute la activităţi de consiliere în carieră şi la seminarii de educaţie antreprenorială, susţinute în cadrul Caravanei Carierei.

Liceul a fost joi şi vineri, 22 şi 23 martie, gazda Caravanei Carierei, o iniţiativă a Blocului Naţional Sindical derulată în parteneriat cu Universitatea Româno-Germană din Sibiu, Mesogeiako Symvouleftiko Systema din Grecia şi Technical Training SRL. Finanţat prin Fondul Social European Dezvoltarea Resurselor Umane, proiectul are ca şi scop facilitarea procesului de tranziţie, de la şcoală, la viaţa activă pentru un număr de 3500 de elevi viitori absolvenţi ai şcolilor din ţară. În acest scop, Caravana Carierei va poposi pe o durată de câte 2  zile în 42 de şcoli din toată ţara, realizând o informare şi o conştientizare a elevilor din anul terminal de liceu asupra importanţei demersului decizional pe care îl practică în ceea ce priveşte cariera pentru care optează. Liceul Pedagogic Nicolae Bolcaş este una dintre şcolile selectate la nivel de ţară ca şi beneficiar al proiectului Caravana Carierei, ca urmare a unei aplicaţii completate în toamna anului trecut. Astfel, săptămâna trecută liceenii din clasele a XII-a au avut două zile pline, participând la activităţi de consiliere în carieră şi la seminarii de educaţie antreprenorială, susţinute de societatea parteneră proiectului din Grecia. Liceenii pedagogişti au avut ocazia de a-şi analiza abilităţile pentru diferite domenii, de a învăţa cum să îşi alcătuiască o scrisoare de intenţie şi un CV, care sunt principalele elemente care pot asigura succesul unui interviu de angajare, precum şi ceea ce presupune iniţierea unei afaceri proprii. Grupul ţintă al elevilor de la Liceul Pedagogic Nicolae Bolcaş Beiuş, care au participat la seminarii şi activităţi de consiliere în carieră a cuprins un număr de 78 de elevi din clasa a XII-a. Activităţile s-au încheiat pentru aceştia cu un test de evaluare, urmând ca primii 25 de elevi care vor obţine punctajul cel mai ridicat să primească drept recompensă un laptop.