În perioada 6 - 15 septembrie, agenţii Poliţiei Comunitare Oradea, în colaborare cu reprezentanţi ai RER Ecologic, au verificat contractele de salubritate şi corectitudinea declarării numărului real de persoane la încheierea acestora, în zona centrală a oraşului.

În timpul acţiunii, au fost verificate 176 de contracte de salubritate. Cu această ocazie s-a constatat că şase persoane nu deţineau contract de salubritate încheiat, iar alte 20 de persoane nu erau declarate în contractele de salubritate vechi. Acestor persoane li s-au încheiat contracte de salubritate, iar persoanelor nedeclarate li s-au încheiat acte adiţionale la vechiul contract, cu numărul real de persoane. De asemenea, au fost făcute verificări în următoarele zone: halda de gunoi, str. Corneliu Baba, str. Uzinelor, str. Toamnei, str. Matei Basarab, ocazie cu care a fost surprins un cetăţean care depozita moloz pe str. Corneliu Baba şi a fost sancţionat cu amendă de 1.500 lei. Agenţii Poliţiei Comunitare au mai sancţionat 10 persoane pentru comercializare pe domeniul public, staţionare pe domeniul public a unui autovehicul cu masa totală de peste 7,5 tone, pentru aruncarea mucurilor de ţigară pe spaţiul verde, depozitarea de materiale de construcţii pe domeniul public. Totodată, au fost blocate trei autovehicule care staţionau neregulamentar, aplicându-se şi o amendă de 120 lei. Pe de altă parte, agenţii Poliţiei Comunitare au verificat frecvenţa de ridicare a gunoiului menajer de către RER Ecologic în fiecare zi, fără să constate nereguli majore.