Contractul de întreţinere
F. I., de 78 de ani, din mediul urban, ne întreabă ce poate să facă o persoană care a încheiat un contract de întreţinere cu nepotul său, însă acesta din urmă nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale.
În cazul în care una din părţile unui contract de întreţinere( în cazul de faţă întreţinătorul), nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale, cealaltă parte ( întreţinutul) are la îndemână două căi: ori să oblige întreţinătorul să-şi execute obligaţiile care decurg din contract ( dacă este posibil), ori să ceară rezoluţiunea contractului ( art. 1021, Cod civil). Rezoluţiunea contractului înseamnă dsfiinţarea acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. Repunerea în situaţia anterioară, în cazul contractului de întreţinere, are unele particularităţi. Astfel, în cazul neexecutării obligaţiei întreţinătorului, întreţinutul va redobândi întotdeauna bunul înstrăinat. Nu va trebui însă restituită valoarea întreţinerii prestate. Rezoluţiunea contractului de întreţinere poate fi cerută numai prin acţiune în instanţă.
Îndemnizaţia de şomaj
B. T., de 28 de ani, din mediul rural, ne întreabă dacă o persoană, care în ultimii doi ani s-a aflat în concediu pentru creşterea copilului, are dreptul la indemnizaţie de şomaj, având în vedere că societatea comerciala la care a fost angajată s-a desfiinţat.
Conform prevederilor Legii 76 din 2002, referitoare la sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, persoanele cărora le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora, au dreptul la indemnizaţie de şomaj ( art. 17, aliniat 1, pct.4), în condiţiile realizării stagiului minim de cotizare în perioada anterioară suspendării raporturilor de muncă sau de serviciu (art. 35, aliniat 3 ). Conform Legii 76 din 2002 stagiul minim de cotizare pentru asigurările de şomaj este de 12 luni. De menţionat este faptul că în perioada în care persoana se află în concediu pentru creşterea copilului i se suspendă raporturile de muncă sau de serviciu.
Alegerea locului desfăşurării procesului civil
D.F., de 35 ani, din mediul rural, ne întreabă dacă este permisă alegerea locului desfăşurării procesului civil de către una dintre părţile implicate.
Principiul în materia dreptului civil este că cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.
Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele.
Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă acestea se află în vreuna din aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare din instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul.
În materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului:
1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;
2. cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;
3. cererile legatarilor (moştenitorilor) sau ale creditorilor defunctului împotriva vreuneia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar.
Cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării în fapt, sunt de competenţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal.
Cererile în materia reorganizării judiciare şi a falimentului sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul principal al debitorului
Concediul pentru îngrijirea copilului bolnav.
R.E., de 26 ani, din mediul urban, ne întreabă cum poate obţine indemnizaţia şi concediul pentru îngrijirea copilului bolnav.
Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Indemnizaţia se plăteşte pe baza cererii-tip privind solicitarea dreptului de asigurări sociale, a livretului de familie sau a certificatului de naştere al copilului, a certificatului de concediu medical eliberat de medicul care îngrijeşte copilul şi, după caz, a certificatului de persoană cu handicap, emis în condiţiile legii.
Părintele sau susţinătorul legal care beneficiază de indemnizaţie are obligaţia să depună lunar plătitorului de drepturi declaraţie pe propria răspundere, care să ateste că celălalt părinte nu exercită concomitent acelaşi drept.
Cererea-tip privind solicitarea drepturilor de asigurări sociale se depune la casele teritoriale de pensii:
a) de către angajatori şi instituţia care administrează bugetul pentru plata ajutorului de şomaj, o dată cu "Declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat";
b) de către celelalte categorii de asiguraţi, la data solicitării prestaţiei.
Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate.
S.I., de 37 ani, din mediul urban, ne întreabă în ce condiţii nu se aplică taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate.
Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate şi taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică instituţiilor publice, cu excepţia cazurilor când acestea fac reclamă unor activităţi economice.
Taxa nu se aplică unei persoane care închiriază panoul, afişajul sau structura de afişaj unei alte persoane, în acest caz taxa fiind plătită de această ultimă persoană.
Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se datorează pentru afişele, panourile sau alte mijloace de reclamă şi publicitate amplasate în interiorul clădirilor.
Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică pentru panourile de identificare a instalaţiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulaţie, precum şi alte informaţii de utilitate publică şi educaţionale.
Nu se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate pentru afişajul efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcţia lor, realizării de reclamă şi publicitate.
Calitatea defectuoasă a unui produs
F.L., de 45 ani, din mediul urban, ne întreabă cui poate fi adresată o reclamaţie cu privire la calitatea defectuoasă a unui produs, reclamaţie prin care se solicită, fie înlocuirea produsului, fie restituirea contravalorii acestuia.
Reclamaţiile referitoare la calitatea produselor se adresează în termen de 30 de zile de la data cumpărării acestora, exclusiv ziua depunerii reclamaţiei. Reclamaţia se depune la vânzător, care este obligat să o primească, dacă este depusă în acest termen.
Data cumpărării se stabileşte pe baza bonului de cumpărare pe care vânzătorul este obligat să-l emită şi să-l depună consumatorului împreună cu produsul achiziţionat sau pe baza altor mijloace care pot permite stabilirea datei şi a locului de cumpărare.
Reclamaţiile consumatorilor se primesc numai dacă aceştia prezintă, împreună cu produsul reclamat, elementele necesare identificării, înscrise pe etichetă, ambalaj sau marcate pe produs, precum şi bonul de cumpărare a acestuia.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.