Copiii din Centrul de zi - O săptămână plină de surprize
Copiii din Centrul de Zi au fost răsfățați în timpul săptămânii trecute , primind vizite menite să-i ajute să socializeze și să le dezvolte orizonturile profesionale.
Studenții Facultății de Drept din Oradea, din cadrul programului de studii Administraţie Publică anul II, alături de cadrele didactice, conf. univ. dr. Lavinia Onica Chipea şi a drd. Dalia Merje, au adus zâmbete pe chipurile copiilor, dăruindu-le pachete cu dulciuri, jucându-se împreună și distrându-se în sala de sport a centrului, unde și-au exersat abilitățile motrice, dansând și simțindu-se bine. Prezența studenților a fost apreciată de copii.
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, și reprezentanţi ai Clubului Lions Oradea s-au transformat în „Iepuraşul de Paşte” pentru copiii din centrul de zi, oferindu-le acestora pachete cu dulciuri, cărţi şi jucării. Împreună au povestit, au glumit şi au petrecut câteva momente care i-au introdus cu bucurie într-o atmosferă de sărbătoare.
Tot în această săptămână, prin implicarea membrilor Kiwanis Art Oradea şi Asociaţiei Italieni in Bihor, copiii, alături de educatorii lor, au petrecut momente pline de energie, zâmbete, bucurie şi culoare, într-un loc magic de poveste, în cadrul unei petreceri unice, în Orăşelul Copiilor, unde muzica, baloanele, coifurile și confetiile au creat o atmosferă fantastică. Distracția a fost asigurată de un program special, prin concursuri, jocuri, dansuri și multe alte activități, cei mici simţindu-se în centrul atenției. La finalul programului, copiii s-au bucurat de dulciurile specifice Sărbătorilor Pascale primite în dar.
,,Mulțumim tuturor celor care au făcut posibile aceste bucurii și au adus zâmbete pe fețele copiilor din Centrul de Zi, ne bucurăm că le-au făcut zile fericite cu ocazia Sărbătorilor Pascale și apreciem parteneriatul de durată pe care îl avem cu cei care se implică mereu în activități cu copiii noștri”, a declarat Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.