Zeci de pensionari, membri ai Casei de Ajutor Reciproc Oradea, au trecut zilnic pe la ghişeul asociaţiei în speranţa că banii împrumutaţi îi vor ajuta să treacă mai uşor peste efectele crizei economice. Banii împrumutaţi i-au ajutat să-şi achite facturile la întreţinere, să-şi cumpere medicamentele prescrise de medic sau chiar să dea o mână de ajutor copiilor.

 

Criza economică din ultimul an i-a determinat pe vârstnici să se împrumute de la stat pentru a putea supravieţui de pe o zi pe alta. Banii de care au nevoie sunt pentru lemne, medicamente, taxe sau chiar un ajutor pentru copii. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Oradea este unul dintre locurile unde în medie 80 de pensionari vin zilnic pentru a cere un împrumut. Dacă în 2008 au fost acordate împrumuturi în valoare de 9.500.000 de lei, în 2009 valoarea acestora a depăşit 13.000.000 lei. O creştere s-a înregistrat şi în rândul solicitanţilor, astfel că, dacă în 2008 au fost 5500 de persoane, în anul ce tocmai s-a încheiat, statisticile arată cu 1000 de persoane mai mult. Împrumuturile se acordă pensionarilor care cotizează de cel puţin trei luni la fondurile Asociaţiei, cu condiţia să returneze banii în 12 luni, dobânda fiind de 14% pe an. Cei care reuşesc să ramburseze mai repede primesc dobânda pe lunile rămase. "În mod normal, membrii noştri pot cere un împrumut doar după 3 trei luni de la data la care s-au înscris, însă, din cauza nevoilor tot mai mari din ultima vreme, le acordăm împrumutul şi mai repede", ne-a declarat Emil Vereş, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Oradea. Pe lângă împrumuturi, membrii C.A.R.P.O care au o stare materială precară pot benefica de ajutor social, care porneşte de la 20 de lei, ajutor ce se oferă din cotizaţia de 2,50 lei pe care o plăteşte lunar fiecare membru. De asemenea, cei care se întorc din staţiuni unde au beneficiat de tratament primesc un ajutor de 30 de lei, iar prin constatare socială C.A.R.P.O acordă ajutoare între 30 şi 50 de lei. "Am încercat şi în 2009 să fim cât mai aproape de membrii noştri, astfel că de Paşti le-am acordat câte un tichet de alimente cu o valoare de 20 de lei, iar de Crăciun valoarea tichietului a fost de 30 de lei. În ce priveşte noul an, aştept să ni se ceară mai mulţi bani, dar nu pentru neajunsuri, ci pentru satisfacerea unor dorinţe din partea pensionarilor", a mai precizat Vereş.

În 2009 media împrumuturilor a fost de 2000 lei pe lună, dar au fost şi situaţii în care acestea au ajuns la 5000 sau chiar 6000 de lei. Toţi pensionarii care doresc să devină membri C.A.R.P.O trebuie să se prezinte la sediul de pe str. Victor Babeş, cu actul de identitate şi cuponul de pensie, urmând să achite o taxă de 1% din valoarea pensiei.