Prin întreceri sportive, concursuri diverse şi dans, ieri, s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CSEI)Tileagd. Elevii din acest centru, alături de copii din comunitate, au petrecut o zi plină de activităţi.

Programul a debutat cu o întrecere între echipa "Fluturaşii" şi echipa "Albinuţele", ghicitorile fiind materialul de competiţie între cele două echipe. Concursurile sportive cu secţiunile "Tenis de masă" şi "Baschet" au fost punctul de atracţie, alături de jocurile electronice interactive. "La ora 12.00, chiar dacă ploaia s-a încăpăţânat să cearnă, elevii noştri au format o mare inimă, care bate în semn de solidaritate cu toţi oamenii aflaţi în dificultate, marcând astfel participarea voluntară la proiectul Inimi pentru inimi", ne-a declarat prof. psihoped. Maria Dorina Tocuţ, consilier educativ la CSEI Tileagd. Aţiunea s-a încheiat cu un spectacol de dans modern, susţinut de echipa de dans a şcolii. Directoarea instituţiei, prof. Silvia Ficuţ, a înmânat premii celor mai buni dintre competitori, şi a mulţumit organizatorilor, cadre didactice dăruite meseriei de dascăl, tuturor participanţilor care au simţit că pot fi solidari cu persoanele aflate în dificultate.