Cumpărând cărţi, ne ajutăm semenii
Pentru multe persoane o masă caldă pe zi reprezintă singura sursă de hrană. Achiziţionând produse de la librăria Gutenberg, din Oradea, ajutăm zeci de persoane să primească în fiecare zi două feluri de mâncare.
Lunar 30 de persoane primesc de la Asociaţia Caritas Eparhial din Oradea câte o masă cladă. Chiar dacă pentru unii nu pare a fi mult, pentru cei nevoiaşi reprezintă singura posibilitate de a se hrăni. Cei care doresc să participe la această acţiune socială o pot face chiar şi prin achiziţionarea unor cărţi de la librăria Gutenberg, situată pe strada Episcop Mihai Pavel nr 4. Un procent de 20% din preţul cărţilor cumpărate se duce spre cei nevoiaşi. Masa caldă în foarte multe cazuri este primul pas spre independenţă, este o susţinere totală a acestor oameni. "Sunt persoane care intră în librăria noastră, ne întreabă despre ce este vorba şi ne cer explicaţii. Am avut situaţii în care, după ce le-am explicat, au ales să achiziţioneze cărţile de la noi, deoarece o parte din banii lor se îndreaptă spre cei sărmani", ne-a declarat Lia B., vânzătoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.