Termenul pentru acceptarea succesiunii E.L., 34 de ani, din mediul urban, întreabă care este termenul în care trebuie făcută acceptarea succesiunii şi deschiderea procedurii succesorale notariale. Potrivit art. 700 C. Civ., dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii (adică de la data decesului). Acceptarea poate fi expresă sau tacită. Acceptarea expresă se poate face printr-un act autentic sau privat, în timp ce acceptarea tacită presupune ca eredele să "facă un act pe care nu ar putea să îl facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare" (ex. donaţie, cesiune, vânzarea succesiunii). În ceea ce priveşte deschiderea procedurii succesorale notariale care are ca finalitate obţinerea certificatului de moştenitor, aceasta poate avea loc şi după expirarea termenului de acceptare a moştenirii. Este însă recomandat ca aceasta să aibă loc într-un termen de un an de la data deschiderii succesiunii, întrucât, potrivit Codului fiscal, art. 284 alin. 11, nu se datorează taxa asupra succesiunii, prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, republicată, cu modificările ulterioare, dacă încheierea procedurii succesorale a fost făcută în termen de un an de la data decesului autorului bunurilor. Acces liber la informaţiile de interes public I.I., de 67 de ani, din mediul rural, ar vrea să ştie dacă autorităţile publice sunt obligate să îi comunice modul de calcul al impozitelor locale datorate. În particular, potrivit art. 289 din Codul fiscal, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura accesul gratuit la informaţii privind impozitele şi taxele locale. În general, actul normativ care reglementează liberul acces al cetăţeanului la informaţiile de interes public este Legea nr. 544/2001. Aceasta prevede că pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu. Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public: a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice; b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice; c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice; d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet; e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil; f) programele şi strategiile proprii; g) lista cuprinzând documentele de interes public; h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii; i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate. Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal. Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente: a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea; b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului. Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la aceste solicitări în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. Bun comun sau propriu? B.S., de 30 de ani, căsătorit, din mediul urban, a dobândit prin moştenire o suprafaţă de teren de la fratele său, decedat. Doreşte să ştie dacă terenul este considerat bun comun sau bun propriu, potrivit legislaţiei familiei. Potrivit art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite de oricare din soţi în timpul căsătoriei sunt, de la data dobândirii, bunuri comune. Prin excepţie, nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ: a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei; b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune; e) bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soţi; d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de investiţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri; e) indemnizaţia de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei; f) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare. Cât durează perioada de probă? D.F., de 23 de ani, din mediul urban, este absolvent de studii superioare şi proaspăt angajat la o societate comercială. Doreşte să ştie care este semnificaţia perioadei de probă. Art. 31 din Codul muncii dispune că pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 30 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere. În cazul persoanelor cu handicap, perioada de probă este obligatorie, de maximum 30 de zile calendaristice. În cazul muncitorilor necalificaţi, perioada de probă are caracter excepţional şi nu poate depăşi 5 zile lucrătoare. În ce priveşte absolvenţii instituţiilor de învătământ, la debutul lor în profesie, perioada de probă este obligatorie şi are o durată de cel mult 6 luni. Noutatea adusă de ultimele modificări ale Codului muncii din 2005 constă în faptul că pe durata acestei perioade de probă sau la sfârşitul acesteia, contractul individual de muncă poate înceta la iniţiativa oricăreia dintre părţi, printr-o notificare scrisă. De asemenea, art. din 32 C. muncii prevede că pe durata executării unui contract individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă, cu excepţia cazului în care salariatul debutează la acelaşi angjator într-o nouă funcţie sau profesie, ori urmează să presteze activitatea într-un loc de muncă în condiţii grele, vătămătoare sau periculoase. Neinformarea salariatului anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă cu privire la perioada de probă duce la decăderea angajatorului din dreptul de a verifica aptitudinile salariatului prin această modalitate. Perioada de probă constituie vechime în muncă. Ce este întâmpinarea? E.E., de 29 de ani, din mediul urban, este pârât într-un proces civil. În citaţia ce i-a fost înmânată se face menţiune despre depunerea unei întâmpinări înaintea termenului de judecată fixat. Doreşte să ştie ce trebuie să cuprindă această întâmpinare. Întâmpinarea este de fapt răspunsul pe care îl dă pârâtul la capetele de cerere ale reclamantului, cuprinse în cererea de chemare în judecată. Întâmpinarea este obligatorie, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel, după cum arată art. 1141 din codul de procedură civilă. Întâmpinarea trebuie să cuprindă: 1. excepţiile de procedură pe care pârâtul ridică la cererea reclamantului; 2. răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii; 3. dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere; când va cere dovada cu martori, pârâtul va arăta numele şi locuinţa lor; 4. Semnătura. La întâmpinare se vor alătura atâtea copii de pe acest document câţi reclamanţi sunt; de asemenea se va alătura acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, plus un rând de copii pentru instanţă. În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, preşedintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţă; instanţa îi va acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării. Protecţia consumatorului în contractele la distanţă T.U., de 60 de ani, din mediul urban, a primit prin curier poştal din partea unei societăţi comerciale un colet conţinând un produs electrocasnic pe care nu l-a comandat în prealabil. Doamna a fost somată să achite preţul produsului nesolicitat, cu menţiunea că în cazul în care nu doreşte achiziţionarea acestuia, va trebui să îl returneze, cu consecinţa suportării de către ea însăşi a costului expedierii coletului. Ne întreabă dacă poate fi obligată să plătească, de vreme ce nu a făcut comanda pentru produs. O.G. 130/2000 privind protecţia consumatorului în contractele încheiate la distanţă prevede că este interzisă livrarea de produse sau prestarea de servicii fără o comandă prealabilă din partea consumatorului, dacă această livrare implică solicitarea efectuării unei plăţi. În cazul produselor pentru care nu există o comandă prealabilă, consumatorul este exonerat de orice contraprestaţie, lipsa răspunsului neavând valoare de consimţământ.