Ce este renta viageră agricolă? R. S., de 65 ani, din mediul rural, întreabă ce este renta viageră agricolă, care este valoarea acesteia şi cum se poate obţine. Prin legea 247 din 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, se instituie renta viageră agricolă în scopul concentrării suprafeţelor agricole în exploataţii eficiente impuse de necesitatea modernizării agriculturii României şi compatibilizării acesteia cu agricultura din ţările membre ale Uniunii Europene. Renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile aflate în proprietatea sa, având siguranţa unei surse viagere de venituri garantate de stat. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 euro/an pentru fiecare hectar de teren agricol înstrăinat şi echivalentul în lei a 50 euro/an pentru fiecare hectar arendat. Plata în lei se face prin raportarea la media cursului calculat de BNR din primul trimestru al anului în care plata trebuie efectuată. Pentru suprafeţele mai mici de 1 ha suma plătită va fi proporţională cu suprafaţa înstrăinată sau arendată. Renta viageră agricolă se plăteşte într-o singură rată anuală în primul trimestru al anului următor celui pentru care aceasta este datorată. Renta viageră agricolă este personală, netransmisibilă şi încetează la data decesului rentierului agricol. În cazul arendării, renta viageră agricolă încetează în termen de 30 de zile de la data încetării contractului de arendă, dacă în acest interval rentierul agricol nu face dovada încheierii unui nou contract de arendă. După decesul rentierului, moştenitorii vor încasa ultima rată scadentă la data decesului, în cel mult 3 luni după deces pe baza certificatului de moştenitor şi al carnetului de rentier agricol. Documentaţia pentru obţinerea rentei viagere agricole se depune la Oficiul Judeţean pentru Renta Viageră Agricolă, din cadrul Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Cum obţinem alocaţia de stat pentru copii? F.N., de 29 ani, din mediul rural, solicită informaţii cu privire la actele ce îi sunt necesare în vederea obţinerii alocaţiei de stat pentru copii. Pentru acordarea alocaţiei de stat pentru copii, unul dintre părinţi sau tutorele, curatorul, persoana căreia i-a fost dat în plasament familial copilul sau căreia i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, vor depune o cerere însoţită de următoarele acte: * Certificat de naştere al copilului în original şi copie; * Buletin de identitate al unuia dintre părinţi; * Actul doveditor al calităţii de tutore, curator, persoană căreia i-a fost dat în plasament familial copilul sau căreia i-a fost încredinţat spre creştere şi educare. Cererea se face în numele copilului. După împlinirea vârstei de 14 ani, cererea se poate face şi de către copil, cu încuviinţarea reprezentantului său legal. Cine moşteneşte bunurile unui minor? S.T., de 53 ani, din mediul urban, vrea să afle dacă poate fi moştenitorul unui minor de 16 ani, care a decedat în urma unui accident rutier, în situaţia în care minorul nu mai are alte rude în viaţă. Conform articolului 680, Cod Civil, în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului. Întrucât tutorele nu este nici moştenitor legal, nici testamentar, nu are vocaţie la moştenirea minorului. Mai mult decât atât, minorul nu ar fi putut testa în favoarea tutorelui decât după împlinirea majoratului, cu condiţia ca socotelile tutelei să fie încheiate. Obligaţiile locatorului L.P., de 65 ani, din mediul urban, întreabă ce obligaţii îi revin în cazul în care are calitatea de locator (proprietar) într-un contract de închiriere a locuinţei. Conform articolului 28 din legea 114 din 1996, legea locuinţei, proprietarul are următoarele obligaţii: a) să predea chiriaşului locuinţa în stare normală de folosinţă; b) să ia măsuri pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă în exploatare şi de funcţionalitate a clădirii pe toată durata închirierii locuinţei; c) să întreţină în bune condiţii elementele structurii de rezistenţă a clădirii, elementele de construcţie exterioare ale clădirii (acoperiş, faţadă, împrejmuiri, pavimente), curţile şi grădinile, precum şi spaţiile comune din interiorul clădirii (casa scării, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri, scări exterioare); d) să întreţină în bune condiţii instalaţiile comune proprii clădirii (ascensor, hidrofor, instalaţii de alimentare cu apă, de canalizare, instalaţii de încălzire centrală şi de preparare a apei calde, instalaţii electrice şi de gaze, centrale termice, crematorii, instalaţii de colectare a deşeurilor, instalaţii de antenă colectivă, telefonice etc.). Facilităţi pentru studenţi la înfiinţarea unei societăţi comerciale T.M., din mediul urban, solicită informaţii despre facilităţile de care beneficiază studenţii în vederea constituirii unei societăţi comerciale. Conform articolului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 166/2003, se aprobă acordarea următoarelor scutiri de la plata taxelor şi tarifelor în scopul sprijinirii studenţilor care vor să înfiinţeze o afacere proprie: a) taxele şi tarifele pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunalele teritoriale, tarifele pentru operaţiunile efectuate de Biroul unic din cadrul oficiilor registrului comerţului, precum şi tarifele pentru serviciile de asistenţă prestate de oficiile registrului comerţului la înregistrarea constituirii comercianţilor; b) taxele şi tarifele pentru autorizarea funcţionării comercianţilor, solicitate la constituire; c) taxele şi tarifele pentru obţinerea de la administraţia publică locală a autorizaţiei de desfăşurare a unor activităţi economice în mod independent; d) taxele pentru publicarea, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a încheierii de înmatriculare pronunţate de judecătorul-delegat la Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal; e) taxele de timbru pentru activitatea notarială, aferente actelor în cazul cărora este prevăzută obligativitatea încheierii acestora în formă autentică: când printre bunurile subscrise ca aport în natură la capitalul social se află un teren; când forma juridică a societăţii comerciale implică răspunderea nelimitată a asociaţilor sau a unora dintre ei pentru obligaţiile sociale; când societatea comercială se constituie prin subscripţie publică. Cine suportă cheltuielile comune? L. R., de 52 de ani, din mediul urban, înteabă dacă proprietarul unui apartament dintr-un imobil cu mai multe etaje are obligaţia de a contribui la cheltuielile comune ocazionate de curăţenie şi de evacuarea gunoiului menajer, dacă în apartamentul respectiv nu locuieşte nici o persoană. Conform articolului 38, aliniatul 5 al Hotărîrii Guvernului nr. 400/2003, referitoare la organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cheltuielile pentru ridicarea reziduurilor şi a gunoaielor menajere, precum şi cheltuielile pentru vidanjarea haznalelor se repartizează în conformitate cu clauzele prevăzute în contractul încheiat cu furnizorul respectivului serviciu sau, în lipsa acestora, proporţional cu numărul persoanelor care locuiesc curent în condominiu. Prelungirea concediului pentru creşterea copilului R. N., de 32 de ani, din mediul urban, doreşte să ştie dacă o persoană are dreptul la prelungirea concediului pentru creşterea copilului în situaţia în care a născut încă un copil în perioada concediului pentru creşterea primului copil. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, referitoare la susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, oricare dintre părinţii fireşti ai copilului beneficiază, la alegere, de concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului. Durata concediului pentru creşterea copilului se prelungeşte corespunzător în situaţia suprapunerii a două sau trei situaţii de natură a genera acest drept. În situaţia suprapunerii a două sau trei naşteri se va beneficia de o singură indemnizaţie pentru creşterea copilului, chiar şi pe perioada suprapunerii situaţiilor menţionate. Recuzarea unui judecător E.T., de 62 de ani, din mediul urban, întreabă ce se poate face în situaţia în care judecătorul care judecă litigiul este rudă cu avocatul celeilalte părţi din litigiu. În baza prevederilor Codului de procedură civilă, în situaţia în care judecătorul însărcinat cu soluţionarea unui litigiu este soţ, rudă sau afin, în linie directă sau colaterală până la gradul al patrulea inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi, sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia dintre aceste persoane, acesta poate fi recuzat. Propunerea de recuzare se poate face atât verbal cât şi în scris, pentru fiecare judecător şi înainte de începerea oricăror dezbateri. Când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea va trebui să propună recuzarea imediat ce a aflat de existenţa acestor motive. În cazul în care judecătorul este recuzat el nu mai poate lua parte la judecarea cuzei respective.