Cursuri de prim ajutor în Oradea şi Salonta - Caravana „Fii pregătit!”
Caravana „Fii pregătit!” va ajunge sâmbătă, 1 septembrie, în municipiul Oradea și va fi amplasată în Piața Unirii, iar duminică, 2 septembrie, în orașul Salonta și va fi amplasată pe strada Corneliu Coposu, vizavi de Primăria Salonta.
Sâmbătă și duminică, între orele 10.00 - 18.00, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include, de asemenea, prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România - cutremure, inundații, incendii - și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față. Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților. Acesta este al treilea an când Caravana „Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației. Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana „Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD - http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/, unde se găsește calendarul deplasărilor până în luna decembrie. În primii doi ani de la lansare, Caravana a parcurs peste 35.000 de kilometri și a ajuns în 77 de localități. Mai mult de 200 de voluntari, paramedici și formatori ai inspectoratelor pentru situații de urgență au participat activ la instruirea a peste 20.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.000 de sesiuni de instruire. Numărul total al beneficiarilor direcți și indirecți se ridică la peste 100.000 de persoane, care sunt acum informate și știu să reacționeze mai bine în fața unei situații de urgență. Caravana „Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi care a fost susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.