După finalizarea cursurilor on-line, copiii din Centrul de Zi din Oradea au petrecut împreună zile minunate de vacanță, luând parte la o gamă variată de activități.

O serie de activități de creație, educative și distractive au avut loc nu demult, în perioada vacanței, la Centrul de Îngrijire Zi Oradea.

„Aceste activități contribuie atât la dezvoltarea cunoștințelor, îmbunătățirea abilităților, socializare, cât și la distracție pentru o vacanță de neuitat”, transmit reprezentanții Direcției de Asistență Socială Oradea.

Astfel, în cadrul atelierului „Arte vizuale și abilități practice”, copiii au făcut o scurtă incursiune în istoria apariției umbrelei. S-au distrat, dezvoltându-și abilitățile motrice fine și spiritul creativ, prin utilizarea de culori și cretă, realizând planșe decorative cu acest obiect indispensabil, umbrela.

Centrul de Îngrijire de Zi Oradea oferă copiilor de vârstă şcolară, încadraţi în învăţământul de masă, care provin din familii numeroase, monoparentale, dezorganizate, servicii sociale care constau în: îngrijire pe timpul zilei, acordarea a două mese pe zi, activităţi de tip after school, educaţie, recreere, socializare, activităţi privind dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi orientare şcolară.

Beneficiarii serviciilor sociale acordate în centru sunt: copii de vârstă şcolară, încadraţi în învăţământul de masă şi părinţii copiilor cărora li se acordă prestaţii şi servicii destinate prevenirii separării lor; copii care au beneficiat de o măsură de protecție specială şi au fost reintegraţi în familie; copii care beneficiază de o măsură de protecţie specială; părinţii ai căror copii beneficiază de o măsură de protecţie specială; copii aflaţi în situaţie de dificultate sau de risc de excluziune socială (proveniţi din familii numeroase, monoparentale, dezorganizate, cu un nivel scăzut de educaţie), existând posibilitatea de abandon şcolar şi familial; alte categorii de persoane cu situaţii similare.

Serviciul social „Centrul de Îngrijire de Zi” funcţionează în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, centrul fiind direct subordonat directorului executiv al DAS Oradea.