De azi după-amiază, de la ora 18.00 - Se poate circula pe noul pod
Azi, începând cu ora 18.00, cel mai nou pod construit în Oradea, Podul Mareşal Constantin Prezan, din zona Dragoş Vodă-Făcliei, va fi deschis circulaţiei rutiere, dar şi pietonilor. Primilor 500 de şoferi li se vor oferi, din partea municipalităţi, fanioane cu simbolurile Oradiei.
După lungi eforturi, financiare, dar şi tehnice, Primăria Oradea a anunţat, ieri, în mod oficial finalizarea lucrărilor la cel mai nou pod ridicat peste Crişul Repede. Epopeea acestei investiţii a început în 2009, când Primăria Oradea a încheiat un parteneriat cu firma italiană Macio, căreia i se preda în concesiune un teren de 7.000 mp, în zona Silvaş, în schimbul construrii pentru oraş a unui pod.
Din păcate, firma Macio nu a reuşit să-şi onoreze obligaţiile, prejudiciind bugetul local cu suma de 500.000 euro, prin neplata garanţiei de bună execuţie. În plus, a lăsat un pod pe jumătate neridicat şi prost executat pe deasupra. În aceste condiţii, Primăria s-a văzut nevoită să preia construcţia podului, alocând 5,2 milioane lei, plus alte 2 milioane lei pentru cele două rampe de acces. Până la acea dată, firma Macio ar fi cheltuit 1 milion de euro.
"E un pod extrem de important pentru circulaţia rutieră, mai ales utilitatea lui se va vedea odată cu finalizarea drumului rapid, care va decongestiona zona Averescu-Magheru-Republicii-Ştefan cel Mare", a subliniat Mircea Mălan, viceprimarul Oradiei. Noua construcţie are o lungime de 98 de m lungime, plus alte 200 m lungime rampele, iar principalele lucrări executate au constat în execuţia a două pile şi două culei, amenajare albie, montare tablier, suprastructură pod, iluminat public. S-au utilizat 2.172 mc betoane, 130 t armătură, 143 t mixtură asfaltică, reţea de iluminat public de 248 m, opt stâlpi de iluminat. Lucrările la pod au fost executate de firma Construcţii Bihor, iar cele de la rampe, de Drumuri Orăşeneşti. Chiar înainte de a fi inaugurată, noua construcţie peste Crişul Repede are deja o denumire, "Pod Mareşal Constantin Prezan".
Constantin Prezan (1861-1943) a fost unul dintre mareşalii României, erou al Primului Război Mondial. Constantin Prezan a fost ofiţer de carieră, provenit din arma geniu. În afară de participarea la Primul Război Mondial, a mai luat parte la al Doilea Război Balcanic şi la operaţunile militare pentru apărarea Marii Uniri, din perioada 1918-1920. În anul 1920, la sfârşitul războiului, a fost trecut în rezervă, petrecându-şi restul vieţii la conacul său de la Schinetea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.