De Crăciun și Anul Nou, atenție la îmbolnăvirile prin trichineloză
Consumul cărnii de porc asigură un important aport nutritiv pentru sezonul friguros mai ales că în unele gospodării mai este practicată şi în prezent sacrificarea și procesarea tradiţională a porcilor. Pentru ca întreaga populație să beneficieze de avantajele consumului cărnii de porc și să evite îmbolnăvirile prin trichineloză, DSP Bihor recomandă mai multe măsuri.
Factorii favorizanți ai îmbolnăvirii la om sunt reprezentați de consumul cărnii de porc sau vânat neexaminată trichineloscopic, unele obiceiuri culinare: prepararea termică „în sânge” sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastramă, cârnat uscat sau afumat, șuncă și achiziționarea de către populație a cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate și tăierea clandestină a animalelor.
În vederea prevenirii îmbolnăvirii prin trichineloză, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor recomandă populației să achizitioneze animale de la unități avizate sanitar, să achiziționeze carne numai din centre comerciale specializate care pun în vânzare numai produse avizate sanitar-veterinar, să trimită la examen trichineloscopic probe din carnea de porc, sacrificat în gospodăria proprie sau din carnea de vânat, în centrele autorizate ale autorităților sanitar-veterinare și să respecte recomandările acestora. La tocarea cărnii de porc sau vânat se recomandă folosirea unei mașini de tocat, destinată acestei activități și curățarea acesteia înainte și după folosire, cât și curățarea tuturor suprafeţelor și a instrumentelor folosite. Se mai recomandă să se pregatească carnea în bucăți optime pentru refrigerat (15 cm grosime) și pentru gatit, în timpul gătirii să se asigure atingerea temperaturii de 71 de grade Celsius în toată masa de carne pentru o perioadă îndelungată de timp sau până când se modifică culoarea cărnii din roz în gri și să se prelucreze termic resturile, măruntaiele, sângele, provenite de la vânat, porc, care urmează să fie hrană pentru animale.
„Atenționăm populația că procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele. Recomandăm persoanelor care au consumat carne neexaminată trichineloscopic și care prezintă simptome să se prezinte la medic în cel mai scurt timp posibil”, se afirmă într-un comunicat al DSP Bihor, semnat de directorul executiv dr. Daniela Rahotă.
Trichineloza este o boală răspândită în intreaga lume, fiind determinată de un nematod (vierme microscopic) numit Trichinella spiralis, care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată. Omul se infestează prin consum de carne de porc, în principal, dar și de cal, nutrie sau vânat (mistreț, urs), ce conține larve vii sau chisturi viabile. La om, majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, însa există și forme clinice de boală cu evoluție severă care pot cauza moartea prin complicațiile pe care le produc.
Manifestarea clinică a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, de masivitatea infestării ei și de rezistența organismului. Urmatoarele semne clinice sunt sugestive pentru diagnostic: febră, edeme palpebrale (ale pleoapelor) și faciale, însoțite de conjunctivită (inflamație a conjunctivei care se manifestă prin roșeață, senzație de corp străin în ochi, secreție abundentă), dureri musculare și adinamie (scăderea forței musculare), precedate sau nu de tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, grețuri, vărsături), care apar la 1-2 zile după consumul de carne infestată. Boala nu se transmite interuman.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.