Despre oameni și puterea lor de a schimba lucrurile - Târgul Serviciilor Sociale
Piațeta Independenței a găzduit o nouă ediție a Târgului Serviciilor Sociale, eveniment organizat de Direcția de Asistență Socială Oradea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea și Visit Oradea, în cadrul Oradea FestiFall.
Acțiunea a reunit numeroase asociații, fundații și organizații ce oferă sprijin persoanelor vulnerabile din municipiu, dar și beneficiari ai acestora, care au împărtășit vizitatorilor povești, experiențe și creații realizate cu migală. Printre standuri, orădenii au descoperit produse handmade, obiecte decorative și lucrări artistice, iar dialogurile dintre expozanți și vizitatori au demonstrat cât de mult contează solidaritatea și implicarea atunci când vine vorba despre construirea unei comunități unite.
Prin această acțiune, DAS Oradea își reafirmă angajamentul de a sprijini și promova munca celor care fac bine zi de zi, contribuind la consolidarea unei comunități mai solidare și mai aproape de oameni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.