Destinatari finali, peste 5.000 de bihoreni - Tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde
Cardurile pentru mese calde au fost încărcate cu suma totală de 720 de lei. În Bihor, destinatarii finali estimați ai programului sunt 5.133 de pensionari aflați în evidența Casei Naționale de Pensii, cu venituri modeste, precum și persoanele/familiile fără adăpost și cele evacuate.
Prefectura Bihor anunță, printr-un comunicat de presă, că tichetele sociale din Schema Națională de Sprijin pentru Persoanele Vârstnice și pentru Persoanele fără adăpost (SNSPVPA) au fost alimentate cu sumele aferente lunilor septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie, în cuantum de 720 de lei.
„Sumele alocate vor putea fi folosite în termen de 12 luni de la data alocării pe card, iar valoarea maximă a tranzacțiilor acceptate cu cardul pentru achiziția de mese calde într-o zi este de 40 de lei”, transmite Prefectura Bihor.
Cardul poate fi folosit exclusiv pentru achiziția de mese calde, din lista partenerilor acreditați Sodexo.
De menționat că, prin Schema Națională de Sprijin pentru Persoanele Vârstnice și pentru Persoanele fără adăpost, adoptată recent de Guvernul României, au fost emise și distribuite tichete sociale (carduri) pentru mese calde, având ca beneficiari persoanele defavorizate.
„În județul Bihor, destinatarii finali estimați ai programului sunt 5.133 de pensionari aflați în evidența Casei Naționale de Pensii, cu venituri modeste, care au împlinit vârsta de 75 de ani, precum și persoanele/familiile fără adăpost și cele evacuate. Cardurile sociale au fost predate de Instituția Prefectului - Județul Bihor unităților administrativ-teritoriale, care s-au îngrijit ca acestea să ajungă la destinatari în cursul lunii noiembrie”, se menționează în document.
Programul este cofinanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD) prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 (POAD). Obiectivul acestuia este sprijinirea persoanelor defavorizate/marginalizate, prin suplimentarea resurselor pentru mese calde. Rezultatul vizat este îmbunătățirea și diversificarea alimentației persoanelor vârstnice și a celor fără adăpost,
în scopul creșterii calității vieții și a evitării excluziunii sociale. Perioada de desfășurare a programului este septembrie 2020 - iunie 2021.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.