Patru deţinuţi orădeni, actori în trupa de teatru a unităţii de detenţie, au urcat, săptămâna trecută, pe scena Teatrului "Nottara" din Capitală, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru al deţinuţilor "Exit".

Trupa de actori "Cameleonii", formată din persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarul Oradea, a susţinut pe scena "Teatrului Nottara" o reprezentaţie a piesei "Strip-tease", de Slawomir Mrozek, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru al deţinuţilor "Exit", realizat de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor împreună cu Asociaţia ART Fusion, fiind finanţat cu suportul Comisiei Europene prin Programul Tineret în Acţiune. La acest eveniment au participat nouă unităţi de detenţie, după ce reprezentaţiile lor au trecut de o preselecţie jurizată de reputaţi oameni de teatru bucureşteni. Cei patru "actori" orădeni au fost coordonaţi de către regizorul Emil Sauciuc, de la Teatrul de Stat Oradea, şi de subinspectorul Mândrea Laurenţiu - ofiţer psiholog în Serviciul Asistenţă Psihosocială a Penitenciarului orădean, piesa de teatru abordând problematica etico-morală a libertăţii, implicit a liberului arbitru în maniera teatrului absurd. Prestaţia "actorilor" orădeni a fost apreciată şi răsplătită cu aplauze de către publicul prezent.