Secretarul de stat în cadrul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Lucia Varga, va participa, mâine, de la ora 11.00, în sala mare a Prefecturii Bihor, la o reuniune cu tema "Implementarea Reţelei Natura 2000 în România". De asemenea, la întâlnire va fi prezentă şi Atena Groza, consilier la Direcţia Biodiversitate din Ministerul Mediului. Evenimentul face parte din campania de informare iniţiată de Ministerul Mediului, pentru conştientizarea partenerilor sociali asupra modului de stabilire şi de administrare a reţelei de arii protejate de interes european. După aderarea la Uniunea Europeană, România va deveni prima ţară membră care va deţine cinci regiuni biogeografice. Reţeaua Natura 2000 va asigura atât instrumentele necesare pentru conservarea patrimoniului biodiversităţii în ţara noastră, cât şi oportunităţi remarcabile pentru dezvoltarea durabilă a comunităţii locale din ariile ce vor fi cuprinse în această reţea. Având în vedere importanţa acestor proiecte pentru respectarea obligaţiilor asumate de România în vederea aderării la Uniunea Europeană, la această reuniune au fost invitaţi să participe oficialităţile judeţului Bihor şi ale municipiului Oradea, conducătorii serviciilor publice deconcentrate, primarii localităţilor din apropierea ariilor protejate care vor fi incluse în Reţeaua Natura 2000, şefii ocoalelor silvice de stat şi private, custozii ariilor protejate din Bihor, profesorii universitari cu specializare de mediu din cadrul Universităţii Oradea, precum şi ONG-urile care au preocupări în domeniul protecţiei mediului. La ora 13.00, va avea loc conferinţa de presă, iar la ora 13.30, secretarul de stat Lucia Varga, împreună cu oficialităţile locale vor participa la o acţiune de distribuire de materiale informative privind Reţeaua Natura 2000 în centrul municipiului Oradea.