Dezbatere publică privind câinii fără stăpân
Primăria Oradea, prin Direcţia Tehnică, va organiza o dezbatere publică cu privire la aprobarea regulamentului privind organizarea şi funcţionarea serviciului specializat pentru gestionarea cănilor fără stăpân din municipiul Oradea. Dezbaterea publică va avea loc vineri, 10 august 2012, ora 16:00, în Sala Mare a Primăriei.
Proiectul de Hotărâre şi regulamentul au fost postate pe site-ul Primăriei Oradea la secţiunea dezbatere publice. Potrivit propunerilor făcute "Sunt interzise încercările de intimidare sau orice alte activităţi ce au drept scop perturbarea sau blocarea bunei desfăşurări a acţiunilor întreprinse de angajaţii Serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân şi se recomandă ca locuitorii municipiului Oradea să dea dovadă de spirit civic şi să sprijine eforturile făcute de municipalitate pentru un oraş curat". De asemenea, se interzice amplasarea de adăposturi pentru animale, deţinerea, creşterea sau hrănirea câinilor fără stăpân pe domeniul public. Câinii sănătoşi se vor ţine în adăpost sub supravegherea personalului care asigură hrănirea, controlul bolilor, dezinfectarea adăpostului, până la revendicarea, adopţia sau repunerea lor în teritoriu. Există şi un capitol special privind eutanasierea, care se referă la câinii ce suferă de boli incurabile, boli cronice transmisibile la om şi animale, a câinilor agresivi sau a animalelor senile (bătrâne). Propuneri şi sugestii la acest regulament se pot face pe suport electronic la adresa de e-mail mircea.stejerean@oradea.ro.
Iubitori de caini trebuie sa-si onoreze obligatiile conform prevederilor legale.Pe cati proprietari de caini ati vazut ca vin cu caini afara cu botnita,lesa,maturita,punga pentru excremente? Din pacate rahatul il luam noi pe piciore.