Peste 1.000 de pachete alimentare și de igienă au fost distribuite persoanelor defavorizate, la depozitul din Oradea, prin programul POAD.

Direcția de Asistență Socială Oradea aduce la cunoștința cetățenilor municipiului Oradea că s-a finalizat acțiunea de distribuire a produselor alimentare și de igienă prin programul POAD.

În perioada 22 februarie - 15 martie 2021, la depozitul din Oradea, a avut loc acțiunea de distribuire a pachetelor cu produse alimentare, tranșa a II-a și materiale de igienă, tranșa a III-a.

„În conformitate cu Ordinul prefectului județului Bihor nr. 101/18.02.2021, și în vederea aplicării OUG 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare pentru implementarea Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate - POAD, în perioada 22 februarie 2021 - 15 martie 2021, a avut loc acțiunea de distribuire a pachetelor cu produse alimentare, tranșa a II-a și materiale de igienă, tranșa a III-a, la depozitul din Oradea, str. Alexandru Cazaban nr. 60”, transmite, printr-un comunicat de presă, Direcția de Asistență Socială Oradea.

În același document se precizează că, dintr-un număr total de 1085 de pachete, au fost distribuite: 149 de pachete familiilor și persoanele singure, cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; 361 de pachete familiilor beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei; un număr de 575 de pachete au fost distribuite persoanelor și familiilor aflate temporar în situații critice de viață, sau în situații deosebite de vulnerabilitate, situații stabilite prin anchete sociale, efectuate de către consilierii din cadrul DAS Oradea; prin grija asistenților sociali de la Serviciul Prevenirea Marginalizării Sociale, din cadrul DASO, 26 de pachete au fost livrate la domiciliu persoanelor a căror stare de sănătate nu le-a permis deplasarea la punctul de distribuire și transportul acestor pachete.

„În cursul acestui an, în cadrul aceluiași Program European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate - POAD, așteptăm să ne fie livrate încă o tranșă de alimente și de materiale de igienă, acestea urmând să fie distribuite beneficiarilor. Ne bucurăm, mai ales în aceste momente dificile pentru noi toți, că persoanele greu încercate de viață primesc un sprijin pentru a depăși mai ușor această perioadă”, menționează Anca Grama Sas, directorul DAS Oradea.