Aproximativ 20.200 de solicitări pentru acordarea ajutoarelor de încălzire au fost înregistrate la Direcţia de Dialog, Familie şi Solidaritate Socială, dintre care aproape 18.000 provin de la cei care se încălzesc cu energie termică, iar restul, de la cei care întrebuinţează pentru încălzirea locuinţei gazele naturale. Din cele 60.000 de seturi de formulare primite de le minister, DDFSS Bihor a distribuit către populaţie 40.500, dintre care 22.396- beneficiarilor de anul trecut, 12.360- către asociaţiile de proprietari şi 5.800- pentru primăriile din Marghita, Suplacu de Barcău, Borş, Salonta, Valea lui Mihai, Sântandrei şi Sânmartin, localităţi unde încălzirea se realizează cu gaze. Potrivit legislaţiei în vigoare, până la sfârşitul acestei luni, DDFSS are obligaţia să emită atât deciziile de respingere a ajutorului, cât şi cele de aprobare însoţite de cele cinci bonuri de încălzire, personalizate. ?Până în prezent, am reuşit să prelucrăm 16.500 de cereri şi în următoarele zile vom lista bonurile cu datele de identificare a beneficiarilor. Din păcate, întregul proces a fost îngreunat de faptul că am fost obligaţi să întreţinem corespondenţă cu peste 10% dintre cetăţeni, aceştia completând greşit formularele sau uitând să le semneze?, ne-a precizat Anişoara Gal, director executiv al DDFSS Bihor. Chiar dacă legea prevedea un termen (15 octombrie) până la care cetăţenii trebuiau să restituie plicurile cu formulare, ei nu sunt decăzuţi din dreptul de a beneficia de ajutoare pentru sezonul rece. Ei vor putea în continuare trimite formularele pentru încălzire, iar ajutoarele vor fi acordate solicitanţilor începând cu luna în care şi-au înregistrat cererea. Potrivit unei prime evaluări, din cele 20.200 de solicitări, peste 90% dintre acestea par a corespunde cerinţelor legii.