Dobricioneşti: Primul cămin cultural european
În satul Dobricioneşti, comuna Măgeşti, a avut loc, de curând, un eveniment de mare importanţă, darea în folosinţă a căminului cultural după efectuarea lucrărilor de modernizare. A fost introdusă încălzirea centrală, au fost montate uşi şi geamuri termopan, au fost aduse 100 de scaune şi 10 mese din import. După cum ne-a informat dl Gavril Costa, primarul comunei Măgeşti, costul modernizării acestui important edificiu se ridică la suma de 400 de milioane de lei vechi. O sumă mare, dar şi problemele acestei localităţi sunt de o mare importanţă. Aici, în acest cămin de tip european, se vor putea organiza nunţi, botezuri, mese la înmormântări etc. Pe lângă alte multe activităţi în care este angrenată administraţia publică locală, planurile de reabilitare vor fi extinse şi la celelalte cămine culturale de pe raza comunei, conform declaraţiilor edilului-şef Gavril Costea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.