Fiecare om are dragoste de satul în care s-a născut el, părinţii, bunicii şi străbunicii lui, precum de credinţa şi sfânta Biserică Ortodoxă prin care s-a păstrat fiinţa noastră naţională şi graiul românesc.

Sigur că în urmă cu 100 de ani satul sau satele noastre arătau altfel. Aveau case mici din lemn acoperite cu paie sau din pământ bătut, acoperite cu nadă, cu o cameră şi o tindă în care era cuptorul, geamuri simple mici, fără târnaţ. Seara ardea lampa cu petrol. Spre uliţă aveau gard de nuiele, în loc de uşă aveau un roştei din zapi sau nuiele, în loc de căput aveau o vrajniţă din zapi sau nuiele legate uşor cu un smoc de nuiele numit guj. În fiecare sat era o biserică ortodoxă din lemn, acoperită cu şindrilă şi geamuri mici, care duminica era plină, de venea tot satul, că încă nu apăruseră sectele de pocăiţi din America, cimitirul era plin cu cruci din lemn. Era în sat câte o moară de apă, pe vale unde ţăranii măcinau grâul şi ieşea o făină cu tărâţa lată din care harnicile ţărăncuţe coceau pita cea gustoasă bărnace în cuptor să sature pe cei 8-15 membri din familie. Vedeai ţărani venind cu carele cu boi sau vaci pline de snopi de grâu după mirişte la aria din capul satului, unde fiecare avea un stog al lui şi cu două şire între care intra gheipul sau batoza, mânată de un cazan mobil încălzit cu lemne sau paie. Vedeai vara pe uliţă prin colbul gros şi cald ţărăncuţele voinice, frumoase, desculţe sau cu opinci ducând pe umeri haine fierte în ghejea cu cenuşă la lăut la vale, în mâini aveau maiul şi un scaun pe care le lovea cu maiul, alte mândre ţărăncuţe duceau în mâini olul, canta de pământ sau cofa după apă de băut la cele mai reci izvoare din sat, altele tot în portul acela popular făcut în casă de ele mergeau la sapă, la secerat, meliţau cânepa, iar altele duceau lemne în spate din pădure. Aşa desculţi, horeau frumos de suna satul, pădurile, că nu apăruse radio, televiziune, nici tractoare, maşini, avioane. În asemenea sate s-au născut şi părinţii aviaţiei mondiale Aurel Vlaicu, Traian Vuia, precum şi scriitorii Rebreanu, Coşbuc, Goga, Blaga, Eminescu şi eu. Ţara când a fost în pericol pe ţărani i-a dus sub arme şi la război, numai ei şi învăţătorii erau pe linia întâi de front. O vină mare au primarii în ale căror sate nu este zidit un monument al eroilor. Ar fi bine să se scrie în cărţi, presă, să se transmită la TVR despre sat, ţărani, nu să facă jicul duşmanilor religiei noastre ortodoxe şi a bisericii ei, cum fac în ultimul timp. Din zestrea mea expun mai jos cum era demult satul românesc.
Astăzi, faţă de acum 70-100, satul sau satele s-au modernizat mult, nu mai sunt case cu paie, ci case mari cu camre multe, zidite din cărămidă sau bolţari, altele cu etaj, acoperite cu ţiglă, cu târnaţ, geamuri cu rolete, cu parchet pe jos, mobilate frumos, electrificate, gardul e din fier şi căputul vopsite frumos, ocol betonat, bucătărie de vară şi fântână, aragaz, frigider, maşină de spălat, baie. În multe sate străzile este asfaltată, ard becurile noaptea, există telefoane în acasă şi telefoane mobile, televizor, radio. Grâul se seceră cu combina, pâinea o aduc comercianţii, nu prea mai coc femeile în cuptor. Nu se umblă desculţ sau cu opinci. Biserica e din cărămidă, la fel şcoala, dispensarul, căminul cultural. Mulţi dintre fiii satului au studii superioare, case sau bloc, maşini, funcţii bune şi venituri la fel, unora le este dor de satul lor şi vin des acasă, contribuie la modernizarea lui. Cu toate astea, în fiecare sat sunt multe de făcut: uliţe de asfaltat, de introdus alimentarea cu apă, reparaţii la şcoli, grădiniţe, căminele culturale, un muzeu, o bibliotecă, un parc, îndiguiri de văi, un monument al eroilor, un cimitir bine amenajat cu capelă, casă parohială, reparaţii la bisericile noastre ortodoxe şi străbune care odinioară erau ponegrite de unii rău-voitori. În aceste momente mai grele pentru religia şi biserica noastră ortodoxă ar fi bine ca duminica să vină la slujba reprezentanţi de la episcopie, protopopiate, profesori de religie din licee, universităţi, studenţi de la Teologie în toate satele, precum şi fiii săi mai de seamă de la oraşe: medici, ingineri, economişti, profesori, învăţători, de alte profesii, în care biserică au fost mulţi botezaţi. Aici pot aprinde o lumânare pentru părinţii, bunicii şi străbunicii lor care sunt îngropaţi în cimitirul din jurul bisericii. A veni la biserică în satul tău duminica o oră sau mai puţin nu e timp pierdut. Aici e casa lui Dumnezeu, care ne-a dat înţelepciunea, mintea şi harul să ajungem unde suntem. Ar fi bine ca în fiecare duminică să vină la sfânta biserică ortodoxă educatoarea cu câţiva copii de la grădiniţă, învăţătoarea şi profesoara cu câţiva elevi pentru a cânta în biserică, precum primarul, viceprimarul şi angajaţii lor şi din când în când şi medicul de circă sanitară şi veterinară, inginerul agronom şi cel silvic, şeful postului de poliţie şi alţii. La fel în căminul cultural să fie o activitate având în sat brigăzi folclorice şi de alt gen. Este mare nevoie ca în fiecare sat să existe un monument al eroilor, fiecare să aibă monografia sa, să sărbătorească anual zilele satului cât mai festiv.

Niciun sat fără monumentul eroilor şi monografia sa

Întrucât fiecare sat îşi are eroii săi şi istoria sa, este frumos să aibă în mijlocul său un monument al eroilor din cele Două Războaie Mondiale şi să aibă tipărite mai multe exemplare din monografia sa, adică două preţioase simboluri pe care le merită orice sat. Ca unul care m-am ocupat să fie şi în satul meu, Copăcel, aceste două simboluri, spun că este posibil să se facă în fiecare sat, dacă este bunăvoinţă şi multă preocupare din partea tuturor fiilor satului şi, în special, a conducerii lui. Fiindcă pe monumentul eroilor trebuie să figureze numele tuturor eroilor satului din cele Două Războaie Mondiale însă uneori liste anume cu aceşti eroi nu se găsesc nicăieri, ei trebuind identificaţi prin fiii satului mai în vârstă, adică veteranii de război. Apoi, pentru a scrie monografia satului, care au dragostea să o facă şi priceperea necesară, au la dispoziţie arhivele Statului din Oradea, unde pot găsi datele necesare, precum şi Muzeul Ţării Crişurilor. Fiecare sat are între fiii săi oameni cu pregătire superioară şi cu funcţii bune în învăţământ, sănătate, administraţie, economie, comerţ, bănci, pensionari, care ar putea contribui la realizarea celor de mai sus.