Drumul bugetarilor spre Litoral trece pe la Casa Judeţeană de Pensii
Casa Naţională de Pensii Publice a repartizat, la începutul acestei săptămâni, judeţului Bihor 1.758 de bilete de odihnă, care vor fi distribuite celor 24.000 de bugetari. Prima serie va începe mâine, majoritatea biletelor putând fi obţinute prin intermediul organizaţiilor sindicale, doar 16,67% sunt rezervate persoanelor care nu fac parte din aceste structuri.
Vestea repartizării biletelor de odihnă pentru bugetari i-a luat prin surprindere chiar şi pe reprezentanţii Casei de Pensii Bihor. Prima serie din cele 17 începe chiar azi, 7 iulie, iar un sejur durează şapte zile. În judeţul Bihor sunt înregistraţi 24.000 de bugetari, însă doar 7,3% vor putea să se bucure de acestă facilitate. Din cele 1.758 de bilete de odihnă, 1.263 sunt pentru staţiunile de pe Litoral, iar 485, pentru zona montană. Acestea au fost distribuite în procent de 83,33% confederaţiilor sindicale, respectiv 16,67% vor fi alocate persoanelor care nu fac parte din aceste organizaţii. Beneficiarul va achita 50% din preţul biletului de odihnă, în situaţia în care câştigul salarial brut este mai mic decât câştigul salarial mediu brut la nivel naţional, care este 2.022 lei. „Beneficiază de bilete de odihnă şi soţul sau soţia persoanei îndreptăţite, dar şi copiii bugetarilor care au vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani la data eliberării biletului şi urmează cursurile unei unităţi de învăţământ preuniversitar. În cazul minorilor, valoarea biletului de odihnă este 50% din contribuţia părintelui", ne-a declarat Leontin Ţîrle, directorul executiv al CJP Bihor.
Societăţile comerciale au şi ele posibilitatea să ofere propriilor angajaţi astfel de bilete de odihnă, dacă au constituit un fond social de 2% asupra fondului de salarii, cheltuieli deductibile din impozitul pe profit, conform prevederilor Codului fiscal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.