În duminica cea mai apropiată de sărbătoarea Sf. Ioachim și Ana din calendarul latin, în întreaga Biserică Catolică este sărbătorită Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor.

Evenimentul va fi marcat și în Oradea, duminică, 27 iulie, Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor fiind o inițiativă ajunsă la a V-a ediție. Manifestarea își propune să devină o tradiție care învață comunitățile locale să-i pună tot mai mult în centru pe vârstnici, nu într-un mod extraordinar sau ocazional, ci regulat și structural.

„Este o pedagogie care ne învață să recunoaștem rolul lor de neînlocuit ca păstrători ai memoriei, martori ai credinței și profesori de viață”, după cum spun organizatorii.

În acest sens, Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, îndeamnă credincioșii la gesturi concrete de apropiere față de bunici și vârstnici – vizite, rugăciune, afecțiune – și reamintește că, în acest An Sfânt, Biserica oferă indulgență plenară celor care îi vizitează cu inimă curată pe vârstnicii singuri.

„Să-i prețuim pe cei vârstnici în fiecare clipă, ca pe rădăcinile vii ale familiilor noastre și ale Bisericii!”, spune PS Virgil.

Potrivit pr. Ovidiu Duma, paroh al Catedralei „Sf. Nicolae” și îndrumător spiritual al Asociației „Viața Ascendentă” din Eparhia de Oradea, Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor va fi marcată duminică, în Catedrala Greco-Catolică „Sf. Nicolae” din Oradea printr-o Sfânta Liturghie, de la ora 10.00, urmată de rugăciunea pregătită pentru cea de-a cincea Zi Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor și momente speciale dedicate acestei zile, printre care: decernarea diplomei „Vârsta de Aur” persoanelor cu vârsta peste 85 de ani din comunitatea parohială, marcarea a 25 de ani de activitate „Vie Montante Internationale” la Oradea, prin Asociația „Viața Ascendentă” (președinte: Victoria Negrea), punte între generații - schimb de „ștafetă” între vârstnici și copii, precum și alte surprize. De asemenea, vor fi făcute vizite la domiciliu persoanelor în vârstă care nu se pot deplasa.

„Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor 2025 va fi marcată duminică, la nivel intern, și în Centrul Rezidențial „Casa Frențiu” din Oradea, precum în toate parohiile Eparhiei Greco-Catolice de Oradea”, a menționat Mihaela Caba-Madarasi, purtătorul de cuvânt al Episcopiei greco-catolice de Oradea.