Un bărbat de 25 de ani din Tileagd a tâlhărit o consăteancă în Oradea, furându-i din mașină poșeta cu 400 de lei. Dat pe mâna poliției, tânărul a fost rapid prins de oamenii legii și dus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii orădeni au fost sesizați duminică, 1 septembrie, de o femeie de 25 de ani, din Tileagd, că în jurul orei 19.30, în timp ce se afla pe strada Slatinei, din Oradea, în autoturismul proprietate personală, un bărbat de 29 de ani, din Tileagd, pe care îl cunoștea, a pătruns fără acordul ei în mașină și, după discuții în contradictoriu, i-a sustras de pe bancheta din spate o geantă în care se aflau diverse bunuri și un portmoneu cu 400 de lei. Pentru a păstra bunul furat și pentru a-și asigura scăparea, acesta a agresat-o pe femeia de 25 de ani.

Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat în flagrant de polițiștii bihoreni, la scurt timp după comiterea faptei, în imediata apropiere, pe strada Aluminei din municipiul Oradea. Polițiștii au recuperat de la acesta integral banii și bunurile tocmai sustrase.

În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Investigare a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe bărbatul de 29 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Luni, 2 septembrie, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Investigare a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.