Echipa mobilă a SEIP, la Borş
Pe linia iniţiată, în urmă cu o lună, de către Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Oradea, mâine echipa mobilă se va afla la Borş, în vederea preluării pe loc a actelor necesare eliberării cărţilor de identitate.
Ca şi în celelalte cazuri, funcţionarii SPCEP Oradea vor fi prezenţi, începând cu ora 9.00, la sediul vechii Primării din comuna Borş, lângă Oficiul Poştal, astfel locuitorii domiciliaţi în raza localităţii amintite nu vor mai fi obligaţi să se deplaseze în municipiu nici pentru predarea documentelor necesare eliberării CI, şi nici pentru ridicarea acesteia. Echipa mobilă prezentă în comună va încasa taxele aferente şi va face şi fotografiile celor interesaţi, urmând ca, peste o săptămână, CI să le fie predate şefului de post din comună. Tinerii care se află la prima eliberare trebuie să fie însoţiţi în mod obligatoriu de unul dintre părinţi. Acesta din urmă va trebui să aibă asupra sa propriul act de identitate, în copie şi original, să completeze o cerere tip şi să prezinte certificatul de naştere, în copie şi original al minorului, precum şi o adeverinţă de la registrul agricol. În vederea eliberării CI se va achita lucrătorilor SPCEP Oradea o taxă de 7 RON şi un timbru fiscal în valoare de 1 RON.
În mai bine de două luni de când Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Oradea a demarat acest program au fost vizitate opt localităţi, fiind eliberate peste 700 de cărţi de indentitate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.